Dosarul "Mătuşa Tamara", amânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat astăzi judecarea dosarului "Mătuşa Tamara", în care este acuzat fostul premier Adrian Năstase. În acelaşi dosar mai este judecat şi fostul preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Ioan Melinescu.

Potrivit Agerpres, amânarea procesului a fost determinată de lipsa avocatului lui Melinescu, care nu s-a putut prezenta în instanţă din motive medicale. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru dată de 25 februarie.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul "mătuşa Tamara" pe 21 octombrie 2009, după ce a fost refăcută urmărirea penală şi s-a dat aviz de către Parlament.

Curtea Constituţională a României a respins, în 26 octombrie 2010, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosarul "Mătuşa Tamara", iar dosarul s-a reîntors la instanţa de fond pentru reluarea judecării procesului.

De altfel, Adrian Năstase a dat publicităţii un document în care dezminte acuzaţiile care îi sunt aduse de DNA.

"După alegerile din 2004, procurorii, susţinuţi de actualul preşedinte, au deschis împotriva mea peste 20 de dosare, cu tot felul de acuzaţii aberante. Pe rând, acuzaţiile s-au retras şi au rămas în prezent doar trei: cea referitoare la termopane, cea referitoare la cazul Melinescu şi cea referitoare la cheltuielile din campania electorală din 2004. Pentru toate acuzaţiile, deja sunt în instanţă, unde îmi voi dovedi nevinovăţia", a spus atunci Adrian Năstase.


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite