Dobrogea se usuca din cauza costului foarte mare la irigatii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apa pentru un hectar irigat costa pana la 14 milioane lei

In vreme ce ploaia a calamitat, in Timis, mii de hectare, in Dobrogea seceta incepe sa faca prapad. Prima afectata grav a fost Statiunea de Cercetari Valu lui Traian: culturile de capsuni au fost aproape in totalitate compromise. Directorul Valentin Spita spune ca, desi a achitat parte din restante, SNIF n-a mai pompat nici o picatura de apa. Paguba statiunii se ridica la miliarde de lei, iar pietele litoralului sunt invadate cu capsuni de import, la preturi de trufanda. Producatorii de cereale sunt la fel de alertati. Fara irigatii, ogoarele dobrogene se ofilesc. S-ar putea, asa cum s-a tot intamplat in ultimii ani, ca nici graul de samanta sa nu ajunga in hambare. De la 422.000 hectare (16 la suta din suprafata irigabila a tarii) amenajate la irigat in 1989, in 1999 s-a ajuns la numai 24.161 ha. Pentru a se salva de la faliment, oamenii au inteles ca alta solutie nu exista, decat asocierea in exploatatii agricole si organizatii ale utilizatorilor de apa. Astfel ca, anul trecut, au reintrat in fluxul irigabil 170.120 ha. Astazi insa situatia pare din nou critica: oamenii spun ca pretul apei a ajuns ruinator pentru ei si nu-l mai pot suporta. Si asta fiindca, spre deosebire de restul tarii, in Dobrogea se ajunge si la 4-5 trepte de udare. Ceea ce duce la tarife de pana la 14 milioane lei pentru un hectar irigat! Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, afirma ca, orice s-ar face, subventia nu va putea depasi 2,6 milioane lei. Comisia de Agricultura si Dezvoltare Rurala a CJ Constanta intra in alerta. "In aceste conditii, pentru a iriga 1 ha de grau, un producator va trebui sa suporte contravaloarea a 2.500 kg grau, la o productie medie de 4.000 kg la ha. Luand in calcul 1 kg grau la 4.000 lei, asta inseamna 65 la suta din productia realizata. In aceste conditii, urmarea ar fi falimentarea fermierilor!" Peste toate, 10 la suta din suprafata judetului cultivata cu cereale paioase, rapita etc. a fost distrusa de soarecii de camp. Institutul National de Protectia Plantelor a confirmat existenta a zeci de galerii sapate de daunatori. Solutia ar fi, cer imperativ agricultorii dobrogeni, revizuirea legislatiei - cu subventii diferentiate, in functie de particularitatile zonei, pentru Dobrogea - reabilitarea sistemelor hidroameliorative Carasu-Sinoe-Seimeni si a unei suprafete de 62.000 ha in terasa Carasu-Sud, acoperind 7 subsisteme hidrotehnice, alimentate de Canalul Magistral Negru Voda.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite