Dispozitiv de ascultare, la Casa de Pensii Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descoperire şocantă la Casa de Pensii din Braşov, unde o angajată a instituţiei a dat peste un dispozitiv electronic de înregistrare, într-un birou în care sunt păstrate dosarele de pensii.

Şocul a fost cu atât mai mare cu cât dispozitivul de ascultare nu a fost montat de nicio instituţie abilitată a statului. Procurorii DIICOT Braşov au început deja verificările în acest caz.

„O echipă de poliţişti, delegată de DIICOT, s-a deplasat la faţa locului şi a găsit dispozitivul lipit cu bandă sub tăblia unui birou. Dispozitivul a fost ridicat şi urmează efectuarea unei expertize, pentru a se stabili dacă acesta este funcţional şi poate efectua înregistrări. Nu era în derulare nicio acţiune legală a vreunei instituţii abilitate a statului", a spus procurorul Cătălin Borcoman.

Procurorii urmează să stabilească şi cum a ajuns acel dispozitiv în birou, cine l-a montat şi în ce scop voia să-l folosească. Confecţionarea, deţinerea şi folosirea de dispozitive destinate interceptării comunicaţiilor în condiţii ilegale se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite