"Diplomele in cooperare", subiectul Conferintei continentale a Asociatiei Universitatilor Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute prima conferinta organizata in Europa de Est a Asociatiei Universitatilor Europene, la care au participat

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute prima conferinta organizata in Europa de Est a Asociatiei Universitatilor Europene, la care au participat reprezentanti ai peste 280 de institutii de invatamant superior. Alegerea acestei universitati, dupa cum declara presedintele Asociatiei Universitatilor Europene, dl. Eric Froment, "s-a facut avand in vedere dezvoltarile institutionale ale Universitatii Babes-Bolyai din ultimul deceniu, profilul multicultural promovat de aceasta universitate, abordarea antreprenoriala practicata la UBB si, nu in ultimul rand, prestatia reprezentantilor" universitatii clujene in cadrul forurilor internationale. De altfel, performantele institutionale si academice obtinute in ultimul deceniu la UBB au fost mentionate si laudate si de catre rectorul Universitatii Metropolitane din Londra, dl. Roderick Floud, ca si de catre presedintele DAAD, Theodor Berchem. Pentru prima oara, un for de o asemenea anvergura (Asociatia Universitatilor Europene) s-a intrunit pentru a lua decizii in domenii de mare actualitate si impact, tema discutiilor fiind chiar "Diplome in cooperare", tema ce apartine activitatii majore de restructurare a invatamantului superior european. Conferinta a luat act de faptul ca autoritatile invatamantului superior din cele mai multe tari europene si forurile continentale au convenit asupra importantei esentiale a diplomelor in cooperare (joint degress; diplome conjointe - denumire folosita in tarile francofone; gemeinsame Abschlussdiplome - denumire folosita in tarile germanofone) in compatibilizarea sistemelor de invatamant din Europa si in marirea competitivitatii universitatilor europene in sistemul mondial. De asemenea, s-a precizat locul "diplomelor in cooperare" in raport cu "diplomele monouniversitare", cu "diplomele in cotutela", cu "diplomele duble", la toate nivelele de pregatire universitara de astazi: "diploma de absolvire", "diploma de master", "diploma de doctor", "diploma de studii avansate", "diploma de perfectionare". In cadrul dezbaterilor s-au delimitat premisele si implicatiile juridice, financiare, sociale si profesionale ale trecerii la instalarea "diplomelor in cooperare" ca parte esentiala a sistemului universitar european. Conferinta a stabilit propuneri si masuri de completare a Acordului de la Lisabona (1997), de recunoastere a diplomelor universitare si propuneri si masuri de modificare a legislatiilor invatamantului superior din tarile europene. S-au elaborat propuneri de solutionare a problemelor financiare ce trebuie rezolvate de catre universitati si ministere, s-au delimitat laturile sociale ale trecerii la "diplome in cooperare" pe scara sistematica, inclusiv folosirea "diplomelor in cooperare" de catre cei care angajeaza absolventi cu astfel de diplome. Toata lumea a fost de acord ca diplomele in cooperare presupun programe universitare si universitati de inalt randament, capabile sa concureze cu succes in a satisface nevoile unei societati ce se bazeaza tot mai mult pe cunoastere specializata. "Diplomele in cooperare" se aplica pentru a spori calitatea pregatirii universitare, intre universitati care dispun de excelenta stiintifica in domeniul respectiv.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite