Din 2012, Mamaia devine staţiune de secol XXI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perla litoralului românesc va avea pasarele pietonale în formă de val, iaht şi năvod cu pescăruşi. Se va amenaja o promenadă turistică modernă, cu zone de odihnă şi piste pentru biciclete. Radu Mazăre, primarul Constanţei, vrea să atragă cât mai mulţi turişti în Mamaia. Pentru asta, autorităţile vor accesa fonduri europene de 18 milioane de euro.

În Mamaia, autorităţile locale vor să construiască trei pasarele pietonale în formă de iaht, de năvod cu pescăruşi şi de val, a căror lungime variază între 16 şi 18 metri.

„Sunt simboluri ale oraşului de la malul mării, de aceea am ales ca aceste pasarele să arate astfel", a explicat Viorica Ani Merlă, directorul executiv al Direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanţa.

Citiţi şi: Sectoare de plajă adjudecate prin licitaţie. Vezi aici cine sunt câştigătorii

Prima pasarelă, care va avea formă de iaht, va fi amplasată în faţa Satului de Vacanţă. Pietonii o vor putea folosi de la anul. Trecerea de pietoni suspendată va avea două intrări: una din Satul de Vacanţă şi cealaltă dinspre piaţeta de la Perla.

Pe scuarul unde este spaţiul verde de pe centrul Bulevardului Mamaia, în dreptul Satului de Vacanţă, va fi ancorat catargul.

Una dintre pasarele va fi amplasată în zona piaţetei Cazino (sus) şi va avea forma unui năvod cu pescăruşi (jos)

image

A doua pasarelă va fi amplasată în zona piaţetei Cazino şi va fi în formă de năvod cu pescăruşi. Accesul dinspre Cazino se va face pe o rampă înclinată în formă de melc.

La jumătatea pasarelei, rampa va fi întoarsă cu 180 de grade. „Este o construcţie metalică care coboară larg în partea dinspre piaţetă şi una mai îngustă, atât cât a permis domeniul public, în partea dinspre lacul Siutghiol", a dat lămuriri Merlă.

Pasaje pietonale cu Lift

image

A treia pasarelă, în formă de val, va fi ridicată în dreptul piaţetei din faţa Hotelului Rex. Tot aici vor fi amenajate peste 100 de locuri de parcare. Investiţia totală se ridică la 2,5 milioane de euro, fiecare pasarelă costând, în medie, 700 - 800.000 de euro.

Pasarelele pietonale vor fi construite la o înălţime de 5,13 metri pentru a putea permite accesul autobuzelor supraetajate în perioada sezonului turistic în staţiune şi vor fi prevăzute cu lifturi de ambele părţi pentru a uşura accesul persoanelor cu deficienţe de locomoţie.

Proiectul a fost votat ieri în unanimitate pentru a putea obţine toate avizele necesare şi pentru a primi finanţare europeană în cel mai scurt timp. În maximum o lună va fi aprobată şi partea de cofinanţare a Primăriei Constanţa.

„Vom depune apoi proiectul pentru garantare, ca în primăvară să putem începe lucrările", a arătat directorul primăriei.


Edilul Constanţei crede că proiectul este o operă de artă. „Sunt nişte pasarele care joacă puţin şi înspre operă de artă. Ele vor deveni simbolul acestei staţiuni", crede edilul Constanţei.

Mazăre apreciază că noile investiţii din Mamaia vor fi fructificate şi că niciun minister nu-l mai incomodează: „Dacă aveam nevoie de autorizaţie de construcţie, trebuia să am Plan Urbanistic Zonal pe zona Mamaia, pe care Elena Udrea a făcut bine de l-a anulat. Aceste proiecte reprezintă viitorul în Mamaia."

Mamaia, asaltată de 800.000 de turişti

Pe ordinea de zi a şedinţei s-a aflat şi un proiect privind restaurarea promenadei turistice din Mamaia, care se întinde de la Satul de Vacanţă până la hotelul Vega.

Autorităţile publice locale vor să amenajeze piste pentru biciclete, piaţete şi zone de odihnă şi să construiască parcări, trotuare şi alei de acces. „Întreaga zonă a promenadei turistice Mamaia a fost executată cu foarte mulţi ani în urmă.

În timp, au fost făcute intervenţii care au dus la degradări majore, iar acum traseul nu are o viziune", a spus primarul Mazăre.

Cu toate că nu au mai fost organizate evenimente care să atragă turişti în Mamaia, staţiunea a devenit în ultimii ani cea mai vizitată de pe litoralul românesc.

Cluburile, terasele, magazinele, terenurile de fotbal, de tenis sau SPA-urile, precum şi ofertele de vacanţă la pachet oferite de hotelieri au atras, numai anul trecut, peste 800.000 de turişti.

Ce mai este în plan

Una dintre trecerile de pietoni suspendate va fi ridicată în dreptul piaţetei din faţa Hotelului Rex (sus) va avea formă de val (jos)



Proiectul promenadei turistice Mamaia vizează restaurarea zonei de intrare în Satul de Vacanţă, refacerea trotuarelor şi amenajarea unor rampe de acces pentru persoanele cu handicap locomotor.

image

Vor fi instalate toalete ecologice, băncuţe, mai multe coşuri de gunoi, pergole, jardiniere, investiţia promenadei ridicându-se la 15 milioane de euro. „Dorim să facem şi piste pentru biciclete şi să delimităm pe aleea de promenadă traficul rutier de cel pietonal", a precizat Decebal Făgădău, viceprimarul Constanţei.

image

Un alt proiect al edilului constănţean, care aşteaptă de câţiva ani să prindă viaţă, este instalaţia de teleschi nautic de pe lacul Siutghiol. „Totul este aprobat, însă aşteptăm finalizarea procesului dintre Ministerul Mediului şi Administraţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacul­tură, care se judecă pentru suprafaţa lacului Siutghiol.

Atunci când va fi construit, complexul de teleschi, în suprafaţă de 5,8 hectare, va fi format dintr-un centru nautic, cabină şi cinci piloni amplasaţi în apă, lungimea totală a traseului de cablu fiind de 751 de metri. În zona de start este prevăzut un ponton de 80 de metri pătraţi.

Grad ridicat de agrement

Staţiunea Mamaia are capacitatea de peste 20.000 de locuri de cazare, având peste 60 de hoteluri. Proprietarii acestora sunt încrezători şi spun că orice investiţie va atrage turişti.

„Orice proiect suplimentar care să aducă agrement în Mamaia este bun. Au mai fost discuţii în urmă cu trei-patru ani, când se voiau un orăşel lacustru, insule artificiale şi teleschi pe Siutghiol, însă proiectele s-au împotmolit la Mediu. Sperăm ca acum noile proiecte să fie fructificate, pentru că tour-operatorii străini ne întreabă ce pot să facă turiştii în Mamaia. Staţiunea oferă un grad de agrement ridicat, prin urmare cred că va creşte numărul turiştilor străini la Mamaia", a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.

ORAŞ LACUSTRU

Orăşelul lacustru, un alt proiect vechi al edilului Mazăre, realizat sub forma unei frunze de arţar, aidoma proiectului din Dubai, va concentra viaţa de noapte a staţiunii Mamaia. El va cuprinde restaurante, baruri, terase, trei discoteci şi un miniport de agrement.

Mazăre vrea să vândă Cazinoul

Cazinoul a fost inaugurat în 1911  p Foto: mihai ciobanu



Edilul Radu Mazăre vrea să vândă Cazionul din Constanţa, simbolul oraşului, după ce israelienii au renunţat la contractul de concesiune încheiat pe 49 de ani. „Din păcate, varianta cu israelienii n-a funcţionat. Au cheltuit cam două milioane de euro până acum pe realizarea de proiecte, pentru plata concesiunii. Şi-au cumpărat şi un teren ca să facă un hotel unde să cazeze eventualii jucători, dar, din cauza situaţiei economice, au zis că decât să mai investească cinci milioane de euro şi să piardă şapte, mai bine închid şi pleacă acasă", a spus edilul Constanţei.

Mazăre a anunţat că vinde Cazinoul pentru că municipalitatea nu-şi permite să‑l întreţină. „Este simbolul Constanţei, dar îl vindem. Oricum, nu-l ia nimeni de aici. Să dea Dumnezeu să vină cineva şi să vrea să-l cumpere, să investească în el şi să‑l facă funcţional", a conchis primarul. În şedinţa de consiliu local de ieri, consilierii au votat încetarea contractului de conce­siune cu SC Queen Investments INC SRL, încheiat în anul 2007. Cazinoul Constanţa este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din România. Clădirea a fost construită din bani publici în perioada 1903 - 1910, arhitectul lucrării fiind Daniel Renard, arhitect român de origine elveţiană.

image
Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite