Deputaţii au adoptat Legea parteneriatului public-privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri seară, Legea parteneriatului public-privat, reexaminată la cererea preşedintelui Traian Băsescu, admiţând obiecţiile formulate de şeful statului.

 Legea are ca obiect de reglementare modul de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat ce are ca obiectiv public proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi transferarea unui bun sau serviciu public.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului, pe 23 iulie, cererea de reexaminare a Legii parteneriatului public-privat,unul dintre motivele invocate fiind că există o OUG în vigoare cu un conţinut mult mai cuprinzător decât legea transmisă spre promulgare şi care respetă normele comunitare în domeniu.

Cererea de reexaminare viza, printre altele, unele dispoziţii ce ar fi putut crea confuzie pe piaţă, ca urmare a neoperării distincţiei dintre regimul juridic general prevăzut de OUG 34/2006 şi cel derogatoriu, prevăzut de actul normativ.

La votul din plenul Camerei Deputaţilor, legea reexaminată a înregistrat 169 de voturi "pentru" şi o abţinere, conform Mediafax.


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite