De la femeie de serviciu la mediator sanitar

La 42 de ani, Florina Busuioc şi-a luat licenţa în Asistenţă Socială cu nota 10, iar acum este consilier al comunităţilor de rromi din Bucureşti. Florina spune că s-a izbit de prejudecăţile oamenilor cu privire la etnia rromă, dar că a găsit sprijin la ONG-ul Romani Criss, care a încurajat-o să urmeze studii superioare.

„Nu aş putea niciodată să mă despart de munca cu aceşti oameni. Eu mă pot apropia altfel de ei, pentru că am fost la fel de săracă, şi, mai ales, vorbim aceeaşi limbă." Acum 20 de ani, Florina avea aceleaşi date cu cei pe care astăzi îi consiliază, în comunităţile de rromi din cartierul Giuleşti. Cu excepţia unui aspect: avusese ambiţia să îşi termine studiile liceale. Dar etapele de evoluţie nu au curs firesc pentru ea, chiar dacă făcea parte dintr-o familie de rromi din care nu lipseau intelectualii: bunicul ei fusese avocat, avea verişori medici.

Florina a crescut la Turnu Măgurele, într-o comunitate de rromi asimiliaţi, în cultura şi tradiţiile acestei etnii. Tatăl ei era şofer pe Ambulanţă iar mama infirmieră. Spre deosebire de ceilalţi rromi, cei doi nu se grăbeau să îşi mărite neapărat fetele - Florina mai are două surori - ci le-au încurajat să meargă mai departe cu liceul, să nu se oprească la 8 clase, aşa cum se obişnuia. "Tata avea un vis, să ne vadă pe toate doctoriţe. Se învârtea în mediul acesta medical şi respecta halatele albe."

„Când te văd negru te pun la munca de jos"

După liceu, Florina şi surorile ei au dat admitere la Medicină, pe vremea când examenul era chiar o probă de foc, cu 25 de concurenţi pe un loc. A picat. "Dădusem examen mai mult mânată de tata. Eu îmi doream altceva. Visam la filologie-istorie, să pot apoi să devin profesor şi să predau." Înţelegerea a fost aşa: dacă nici anul următor nu ia examenul, va trebui să se mărite. Ceea ce s-a şi întâmplat: la 20 de ani, Florina devine soţie şi ia drumul Capitalei, împreună cu bărbatul ei. Un an de zile îi ţine socrul, tatăl soţului ei, şi Florina merge să se angajeze ca femeie de serviciu la Ministerul Transporturilor. "Directorul administrativ, când a văzut că optez pentru postul ăsta, le-a zis colegilor: mă, ţiganca are liceul terminat, nu pot s-o las femeie de serviciu. Şi m-a pus la birouri, ţineam evidenţa personalului administrativ."

Totuşi, între colegi încep să apară fricţiuni, povesteşte Florina, astfel că peste un an de zile este nevoită să îşi caute alt loc de muncă. A lucrat ca debarasatoare într-un restaurant, ca vânzătoare de kebab în gară, sau ca femeie de serviciu, a făcut toată munca de jos. Florina spune că a trebuit să lupte cu prejudecăţile oamenilor, provocate de culoarea pielii. "Când te văd negru la faţă, asta te pun, la munca cea mai de jos. Trebuie să demonstrezi că poţi mai mult mereu, dar asta dacă ai cui. De multe ori nu prea ai." După un an de zile au plecat de la socru şi s-au mutat într-o căsuţă insalubră, pe aceeaşi stradă. Tot ce munceau se ducea pe ciment şi materiale ca să renoveze dărăpănătura. Într-o zi a apărut şansa să lucreze ca învăţător suplinitor la o şcoală din Cernica, lângă Bucureşti. Visul ei de a preda părea că devine realitate.

Nu a rezistat prea mult, după un an de zile Florina şi-a dat demisia. "Dacă încercai cumva să promovezi, nu ştiau cum să te tragă înapoi. Era o problemă faptul că eram de etnie rromă. Se vedea din felul cum se purtau colegii cu mine." Demisia şi-a depus-o într-un moment de nervi, când secretara şcolii a privit-o cu superioritate şi, spuen Florina, i-a spus zeflemitor, ca ultimului om: "da' tu ce n-ai catadicsit să vii la şcoală în vacanţă, ţi s-a scăzut din salariu, fii mulţumită că-l iei şi pe ăsta!" Îmi scăzuseră degeaba din salariu, eu eram suplinitor şi nu aveam de ce să vin în vacanţă la şcoală. Dar altceva m-a enervat cu adevărat. Tonul, faptul că eram un nimeni de fapt în ochii ei."

Odată cu acest moment, Florina se întoarce iarăşi la munca de jos. Alte restaurante, alte podele de frecat. Dacă mă prezentam la un interviu de angajare, pentru bonă sau chiar pentru vânzătoare la vreun magazin de haine, când mă vedeau îmi spuneau repede, nici nu apucam să vorbesc: "s-a ocupat!".

"Dacă încercai cumva să promovezi, nu ştiau cum să te tragă înapoi. Era o problemă faptul că eram de etnie rromă."
Florina Busuioc mediator sanitar

"Priveam tinerii aceia rromi, eleganţi şi educaţi, care lăsau parfum în urmă când treceau. Îmi doream să fiu ca ei."
Florina Busuioc mediator sanitar

Rromii află de la Florina despre HIV şi tuberculoză

La 42 de ani, nuntă şi licenţă

Vara aceasta, Florina şi-a luat şi licenţa. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, cursuri la zi, din cadrul Universităţii Bucureşti, cu nota 10. Iar luna trecută, după 20 de ani de convieţuire, a făcut nunta cu soţul ei: nu apucaseră la vremea aceea să facă petrecere sau cununie religioasă. "Nu există zi în care să nu îi mulţumesc lui Dumnezeu că i-am întîlnit pe oamenii de la Romani Criss. Dacă nu erau ei să mă sprijine, să mă încurajeze şi să îmi ofere o şansă, probabil că acum aş fi vândut seminţe la vreun colţ de stradă."

Consilierul rromilor

Apoi, în primăvara anului 1993, ceva se întâmplă pe strada Florinei: se înfiinţează organizaţia Romani Criss, care apără şi promovează drepturile persoanelor de etnie rromă. Odată cu acest moment, destinul Florinei ia o cu totul altă turnură. "Erau chiar peste drum de casa noastră. Obişnuiam să privesc tinerii aceia rromi, îmbrăcaţi la costum, eleganţi şi educaţi, care lăsau parfum în urmă când treceau. Îmi doream să fiu ca ei". În curând, se împrieteneşte cu vecinii de peste drum.
„Mă încărcam cu energie pozitivă de câte ori mergeam acolo, îmi plăcea să discut cu ei despre orice. Şi într-o zi, fetele mi-au dat o idée. Au zis: ce ar fi să începi tu să lucrezi ca mediator sanitar?" Şi aşa am dat examen la Direcţia de Sănătate Publică a Ministerului Sănătăţii şi l-am şi luat.

A început cursurile de formare - care erau susţinute de către Romani Criss - şi apoi a intrat în proiecte şi programe pentru suportul populaţiei rrome. Are grijă de rromii din cartierul Giuleşti, să fie înscrişi la medic, să beneficieze de asigurări de sănătate, urmăreşte un eventual conflict între rromi şi autorităţile publice locale, îi învaţă cum să îşi facă un buletin de identitate, vorbeşte cu ei despre HIV, TBC, SIDA, contracepţie.

„Regret că nu au şansa pe care am avut-o eu"

Oamenii ascultă de ea pentru că este una de-a lor. Dar mai ales pentru că, spune Florina, ea îi ia aşa cum sunt. "Oamenii aceştia trăiesc la limita sărăciei. Majoritatea nu au carte, nu înţeleg termenii medicali, nu ştiu ce trebuie să facă pentru o asigurare medicală, de exemplu. Dar eu îi înţeleg. Am fost la fel de săracă ca ei şi îmi pare rău că ei nu au şansa pe care am avut-o eu."
De multe ei, eforturile ei se lovesc de ziduri: uneori de obtuzitatea celor din comunitate, uneori de dezinteresul autorităţilor. "Nu există programe de protecţie socială! Degeaba merg eu şi le vorbesc despre igienă şi TBC, când în Giuleşti nu e trasă apă curentă. Merg cu bidoanele să ia apă de la o cişmea. Nu au locuri de muncă. Majoritatea vând fier vechi, cu asta îşi iau de mâncare. De ce nu se construieşte o făbricuţă, unde să se producă tuciuri (n.r. ceaune) sau linguri sau orice altceva."

Florina Busuioc este acum referent de specialitate şi formează la rândul ei alţi mediatori sanitari

Dar există şi satisfacţii. Atunci când părinţii refuză să îşi lase copiii să termine studiile, merge şi vorbeşte cu ei. Le explică faptul că asta înseamnă o şansă în viaţă, aşa cum a avut şi ea. Sau fetiţa care avea tuberculoză şi pe care mama ei refuza s-o ducă la medic de ruşine. Florina a vorbit cu ea şi fetiţa a fost salvată.

La 42 de ani, nuntă şi licenţă

Vara aceasta, Florina şi-a luat şi licenţa. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, cursuri la zi, din cadrul Universităţii Bucureşti, cu nota 10. Iar luna trecută, după 20 de ani de convieţuire, a făcut nunta cu soţul ei: nu apucaseră la vremea aceea să facă petrecere sau cununie religioasă. "Nu există zi în care să nu îi mulţumesc lui Dumnezeu că i-am întîlnit pe oamenii de la Romani Criss. Dacă nu erau ei să mă sprijine, să mă încurajeze şi să îmi ofere o şansă, probabil că acum aş fi vândut seminţe la vreun colţ de stradă."