Dascălii afiliaţi federaţiei "Spiru Haret" au decis intrarea în grevă generală pe termen nelimitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dascălii afiliaţi federaţiei "Spiru Haret" au decis intrarea în grevă generală pe termen nelimitat
Dascălii afiliaţi federaţiei "Spiru Haret" au decis intrarea în grevă generală pe termen nelimitat

Profesorii afiliaţi federaţiei sindicale "Spiru Haret" au decis să intre în grevă generală pe termen nelimitat, cel mai probabil din 16 noiembrie, calendarul nefiind încă stabilit, potrivit preşedintele executiv Marius Nistor, citat de NewsIn.

Celelalte sindicate nu au luat o decizie privind intrarea în grevă, cu toate că semnalele din teritori inducă o amplă acţiune grevistă pe 16 noiembrie,

"Din cauza numărului mare de membri şi a mişcărilor de protest de săptămâna aceasta încă nu a fost finalizat referendumul dar din ceea ce avem până acum, 90% din voturi sunt pentru grevă", a precizat Simion Hăncescu de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, citat de NewsIn.

Dascălii sunt nemulţumiţi de grila unică de salarizare adoptată de guvernul Boc prin asumarea răspundereii, de trimiterea în concediu fără plată timp de zece zile în perioada octombrie - decembrie 2009, precum şi de posibilitatea concedierii unui număr mare de salariaţi din sistemul bugetar în 2010.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite