Curtea Supremă ţine cu profesorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis ieri că toate procesele prin care cadrele didactice au cerut majorări de salarii să aibă soluţii în favoarea acestora.

Decizia vine după ce ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general Laura Codruţa Kovesi privind aplicarea Legii 221/2008, prin care au fost majorate lefurile profesorilor cu 33%.

Funeriu nu renunţă la lege

Prin această formulă, din cauza soluţiilor diferite date de instanţe la acest tip de procese, Curtea Supremă recomandă aplicarea Legii 221 pentru perioada octombrie 2008 - decembrie 2009. Practic, instanţa supremă pune ordine în majorarea salariilor profesorilor şi transmite că acestea vor fi luate doar pentru perioada amintită şi numai de către cei care au deschis procese.

Profesorii din Botoşani îşi sfătuiesc colegii din ţară să deschidă procese cât mai repede!

Într-un interviu dat pentru adevarul.ro, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat ieri că va respecta sentinţele instanţelor, dar că nu renunţă la proiectul de lege care plafonează salariile dascălilor şi că acesta va deveni act normativ „în câteva săptămâni", prin asumarea răspunderii Guvernului. El a precizat că ministerul va plăti banii câştigaţi de profesori, dar abia din 2012, eşalonat, până în 2015, potrivit legislaţiei care a etapizat plata acestor sume.


Ministrul a adăugat că nu-şi va da demisia, aşa cum i-au cerut-o câţiva colegi de partid, pentru că „a găsit soluţii la problemele trecutului". Daniel Funeriu a precizat că momentan ministerul nu-şi poate permite să dea 500 de milioane de euro, sumă egală cu totalul majorărilor salariale cu 33% pentru toţi profesorii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite