Cursuri despre avansarea în carieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Admiterea la masterat în Management şi Guvernare se face prin susţinerea unui proiect de cercetare Un program de masterat în Management şi Guvernare te învaţă cum să găseşti

Admiterea la masterat în Management şi Guvernare se face prin susţinerea unui proiect de cercetare

Un program de masterat în Management şi Guvernare te învaţă cum să găseşti soluţii de finanţare pentru propria afacere, cum să-ţi conduci angajaţii sau cum să avansezi în carieră.

Programul îşi propune să ofere o perspectivă interdisciplinară de analiză a practicii managementului şi a domeniului guvernării. Acest masterat se adresează tuturor celor care doresc să găsească soluţii concrete la probleme care vizează, pe de o parte, practicile şi conducerea organizaţională şi, pe de altă parte, modalităţile de gestionare a resurselor publice şi de rezolvare a problemelor sociale.

Admiterea se realizează pe bază de concurs, prin susţinerea orală a unui proiect de cercetare din domeniul de expertiză al programului. Prin proiectul de cercetare pe care candidaţii îl susţin oral în faţa comisiei de admitere trebuie să se facă dovada că aceştia deţin competenţele minime specifice domeniului de studiu în care se încadrează masteratul.

De ce să alegi acest masterat?

Vei învăţa care sunt mijloacele eficiente de a obţine un loc de muncă, cum poţi promova dacă deja eşti angajat sau cum să-ţi finanţezi propria afacere şi cum să-ţi conduci mai bine angajaţii. Studenţii vor avea ocazia să afle mai multe despre modul în care statul cheltuieşte resursele publice.

"Acest program se adresează în special celor care vor să aibă o afacere şi care vor să ştie cum să o conducă, dar şi tinerilor care vor să avanseze în carieră şi funcţionarilor publici. La noi în ţară, pentru a deveni funcţionar public nu ai nevoie de studii de specialitate.

O mare greşeală. Administraţia publică are nevoie de specialişti", ne-a declarat prof. univ. dr. Mihaela Vlăsceanu, coordonator proiect de studii masterale Management şi Guvernare din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA).

Module de pregătire complementară

Oferta educaţională a programului de masterat este organizată în două părţi. În primul an de studiu, cursurile sunt aceleaşi pentru toţi studenţii şi asigură fundamentele cognitive şi analitice comune de referinţă. În al doilea an, masteranzii pot opta pentru unul dintre cele trei module: resurse umane, management financiar şi politici publice.

În această parte sunt incluse acele discipline de cunoaştere avansată obligatorii pentru toţi cursanţii, prin care se asigură aprofundarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice din domeniile managementului şi guvernării.

"Cursanţii pot opta fie pentru unul dintre modulele oferite, fie, în funcţie de interesele de cercetare, pot frecventa cursuri de pregătire complementară opţională alese mixt, din două sau din toate cele trei pachete de pregătire complementară opţionale propuse, astfel încât la sfârşitul semestrului să fi obţinut numărul de 30 de credite", ne-a spus prof. dr. univ. Mihaela Vlăsceanu.

Latura aplicativă

Practica de specialitate se desfăşoară pe parcursul celor doi ani de studiu. Studenţii au posibilitatea să opteze pentru unul dintre locurile de practică puse la dispoziţie de instituţie - prin încheierea unor contracte sau convenţii cu organizaţii din sectorul public sau privat sau să realizeze această activitate într-o instituţie aleasă prin liberă voinţă.

"Le punem la dispoziţie studenţilor firme private în care îşi pot desfăşura activitatea practică. Această latură este foarte importantă, doar aşa tinerii pot fi pregătiţi pentru cerinţele unui job", ne-a spus prof. Mihaela Vlăsceanu.

Programul de studii universitare de masterat "Management şi Guvernare" se încheie prin susţinerea unui studiu/proiect final de cercetare (disertaţie) asociat uneia dintre disciplinele obligatorii sau uneia dintre disciplinele aferente pachetelor de pregătire complementară opţionale alese de student.

Acte necesare pentru înscriere

Cei interesaţi se pot înscrie în perioada 8 - 12 septembrie 2008. După înscriere, candidaţii vor susţine interviul de admitere în perioada 22 - 28 septembrie 2008.

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă:

1. Cerere tip (formularul tipizat se ridică de la secretariatul Facultăţii de Ştiinţe Politice);
2. Diploma de licenţă (original sau copie legalizată) / adeverinţă de licenţă (pentru absolvenţii 2008);
3. Certificat de naştere în copie legalizată;
4. Certificat de căsătorie sau certificat de schimbare a numelui în copie legalizată, dacă este cazul;
5. Adeverinţă medicală tip;
6. 3 fotografii color, format 3/4;
7. Chitanţă de plată a taxei de înscriere (200 lei);
8. Curriculum vitae (inclusiv lista de lucrări publicate sau susţinute la sesiuni de comunicări ştiinţifice, dacă au existat astfel de activităţi)

Le punem la dispoziţie studenţilor firme private în care îşi pot desfăşura activitatea practică. Această latură este foarte importantă, doar aşa tinerii pot fi pregătiţi pentru cerinţele unui job
Mihaela Vlăsceanu,prof. dr. univ. SNSPA

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite