"Cumperi cartea, iei examenul", o afacere ce sfidează etica universitară
0În universităţile româneşti există profesori care au o "metodă" de a-şi rotunji veniturile. Scriu o carte cu tema unui curs la care este titular, îi obligă pe studenţi să cumpere cartea
În universităţile româneşti există profesori care au o "metodă" de a-şi rotunji veniturile. Scriu o carte cu tema unui curs la care este titular, îi obligă pe studenţi să cumpere cartea ameninţându-i că altfel nu intră în examen sau că vor lua note mai mici, Dacă luăm în calcul că o generaţie are cel puţin 100 de studenţi, rezultă că "munca" profesorului este recompensată cu câteva zeci de milioane anual. Afacerea "Cumperi cartea, iei examenul" merge strună, sfidând codurile de etică universitară.
Exemple de astfel de practici sunt în aproape toate universităţile. În unele, "metoda" se aplică pe faţă, în altele - mai cu perdea. La ISE Timişoara, studenţii din primul an care cumpărau cartea de la cursul de informatică erau trecuţi pe o listă de către profesor, ei fiind recompensaţi pentru "cotizaţie" cu un punct bonus la examen. Nici profesorilor de la ASE Bucureşti nu le sunt străine aceste obiceiuri. Studenţii anului III au fost ameninţaţi că nu intră în examenul de marketing dacă nu cumpără un dicţionar cu termeni de marketing realizat de profesor. La Facultatea de Inginerie Mecanică din cadrul Politehnicii Bucureşti, nota obţinută la cursul de CSM (componentele sistemelor mecanice) creştea cu un anumit procent dacă se cumpăra "creaţia" profului. Pentru verificare, studenţilor li se cerea să vină cu cartea la examen. O metodă asemănătoare se aplică şi la Litere în Sibiu, unde studenţilor care cumpărau o carte indicată de profesor li se asigura trecerea examenului. Pe lângă transformarea relaţiei elev-profesor dintr-o relaţie de sprijin şi îndrumare într-un schimb mercantil, practica "îmi cumperi cartea, iei notă bună" mai are un alt efect negativ, sumarizat de o studentă la ASE: "Dacă era vorba de cărţi bune, nu era nici o problemă. Dar noi suntem obligaţi să dăm bani mulţi pe nimic".