Cum a decurs procesul lui Adrian Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase
Adrian Năstase

Recursul cazului Trofeul Calităţii în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare a fost judecat astăzi de Înalta Curte. Procesul este amânat de mai bine de trei ani din diverse motive invocate de avocaţii din tabăra lui Năstase, iar cea de-a şasea înfăţişare va fi peste o săptămână.

La termenul de azi al dosarului Trofeul Calităţii, Inspecţia de Stat în Construcţii (ISC) a depus un document prin care susţine că faptele pentru care sunt acuzaţi Adrian Năstase şi Irina Jianu (fost inspector general la Inspecţia de Stat în Contrucţii), nu au provocat instituţiei niciun prejudiciu.

Potrivit documentului „Raportul de Expertiză Contabilă Judiciară, efectuat în faţa instanţei de fond, se concluzionează că în urma organizării evenimentului intitulat «Trofeul calităţii în copnstrucţii» în bugetul ISC nu a fost înregistrat vreun prejudiciu".

Adresa ISC face trimitere şi la concluziile din 2005 ale Curţii de Conturi care n-a constatat nicio neregulă şi nicio pagubă atunci când s-a făcut descărcarea de gestiune pe anul 2004.

Argumentul suprem

Acesta este argumentul forte al apărătorilor lui Adrian Năstase, cu ajutorul căruia vor să obţină anularea condamnării, care s-a întemeiat printre altele şi pe prejudiciul care se presupunea că ar fi fost adus Inspecţiei, după cum spunea avocatul Ioan Cazacu.

La termenul de astăzi, timp de o oră, s-a discutat numai despre cererea avocaţilor referitoare la un punct de vedere pe care completul ar trebui, în opinia lor, să-l formuleze la adresa notei CSM de săptămâna trecută.

Atunci, plenul CSM a aprobat nota inspecţiei judiciare privind apărarea reputaţiei profesionale a judecătoarei Ioana Bogdan, care a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Năstase. În notă se spune, printre altele, că declaraţiile publice ale lui Adrian Năstase au depăşit cadrul normal şi au afectat grav încrederea opiniei publice în justiţie.

Avocaţii inculpaţilor au depus astăzi ca probă nota CSM şi transcriptul unei emisiuni televizate.

Apărătorii inculpaţilor din dosarul Trofeul Calităţii consideră că nota CSM echivalează cu o antepronunţare şi pune presiune pe completul care judecă acum cazul.

„Sunt presiuni foarte mari pentru că în emisiunea aceea, judecîătorii au fost nominalizaţi şi s-au făcut chiar referiri la cauzele judecate de ei în trecut şi chiar la deontologia lor. Am apreciat că nu noi suntem lezaţi, ci chiar judecătorii. De aceea am solicitat să analizeze situaţia şi să emită un punct de vedere", a spus avocatul Cazacu, după încheierea şedinţei.

Avocatul a nominalizat-o pe Monica Macovei ca fiind una dintre persoanele care face presiuni asupra magistraţilor prin declaraţii.

Năstase şi-a făcut revistă

În timpul şedinţei, în sala de judecată, oamenii de la cabinetul lui Năstase le-au oferit jurnaliştilor o broşură pe care o tipăreşte deputatul.

Ea se intitulează „O relatare despre obstrucţionarea justiţiei de către procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie". Aceasta este ediţia din luna mai, care se ocupă exclusiv de Monica Macovei.

Partea I a apărut în aprilie şi conţine acuzaţii referitoare la judecătorul Ioana Bogdan, la procurorul şef al DNA Daniel Morar şi la Monica Macovei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite