Cultura corporatistă, examen de maturitate pentru mediul de afaceri românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Etica afacerilor, cultura corporatistă, dar şi responsabilitatea socială sunt câteva dintre subiectele dezbătute săptămâna trecută în cadrul forumului Volvo - Dilema Veche, organizat de

Etica afacerilor, cultura corporatistă, dar şi responsabilitatea socială sunt câteva dintre subiectele dezbătute săptămâna trecută în cadrul forumului Volvo - Dilema Veche, organizat de Fundaţia Life for Life şi revista Dilema. Dezbaterea, având ca temă "Cultura corporatistă - examenul de maturitate al capitalismului românesc", a provocat interesul reprezentanţilor societăţii civile şi ai mediului academic, alături de oamenii de afaceri.
În spaţiul public românesc este necesară o dezbatere despre posibilitatea de a face afaceri oneste şi transparente, a remarcat Lavinia Huidan, preşedinte-fondator al fundaţiei Life for Life, referindu-se la etica din domeniul afacerilor. "Companiile se pot implica în proiecte sociale şi culturale numai în măsura în care îşi definesc şi îşi asumă o etică a afacerilor", a subliniat vorbitorul.
Multinaţionalele vin cu valorile europene
Prezent la dezbateri, Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, a explicat cum arată modelul corporatist european - unul în care responsabilitatea socială aparţine mediului privat. În momentul în care investesc la noi în ţară, companiile străine şi multinaţionale joacă un rol important în cultura corporatistă a filialelor româneşti, aplicând valorile specifice aduse din ţările de origine. "Autorităţile, inclusiv Comisia Europeană, nu pot interveni în niciun fel, pot doar emite recomandări pentru a stimula bunele practici şi buna guvernare", a mai precizat Scheele.
Omul de afaceri are o imagine negativă
Dacă modelul european funcţionează după nişte reguli stricte, cel românesc mai are de suferit din cauza modului negativ în care este perceput public omul de afaceri. Andrei Pleşu apreciază că această percepţie poate fi schimbată prin comunicarea valorilor din mediul de afaceri către societate. În acelaşi timp, el crede că "este nevoie de refacerea elitelor, inclusiv în lumea afacerilor", într-o ţară care a cunoscut decenii de dictatură.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite