Cu 25% mai multe oferte pe piaţa muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care îşi caută un loc de muncă au de unde alege
Cei care îşi caută un loc de muncă au de unde alege

Numărul de anunţuri postate pe BestJobs.ro în primele două săptămâni ale lui 2011 este cu 25% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, astfel că anul 2011 debutează cu o creştere semnificativă a ofertelor pe piaţa muncii, informează Agerpres.

Anul 2011 se anunţă a fi unul mai bun, ce implică creşterea nevoii de personal în cazul companiilor care pe timp de criză au fost nevoite să reducă într-o anumită măsura numărul de angajaţi sau să amâne creşterea acestuia.

Site-ul găzduieşte peste 11.600 de posturi, în toate domeniile de activitate.

Domeniile în care se înregistrează cele mai multe locuri de muncă vacante la începutul anului 2011 sunt ,,Vânzări/Comerţ' - 4.172 posturi vacante, ,,Software/Tehnologii' - 1.629 posturi, 'Marketing' - 919, 'Inginerie' - 817 posturi. Pe lângă aceste arii de activitate semnalele de la clienţii BestJobs sunt pozitive pentru domenii cum ar fi 'bănci' sau 'serviciu clienţi'. Acestea vor intra în topul domeniilor ca număr de posturi disponibile în 2011.

Sunt vizate atât persoanele cu experienţă nivel entry-level, cât şi persoane cu experienţă de nivel Senior, pentru posturi de management în aceste companii, de la poziţii administrative, până la poziţii de manageri de prima linie.

BestJobs găzduieşte peste 1,4 milioane de CV-uri active în baza de date şi are peste 70.000 de companii client, fiind serviciul de recrutare preferat de companiile şi utilizatorii din România, Bulgaria, Serbia şi Moldova.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite