Crimă pentru o partidă de sex oral!
0Robert Lorincz, presupusul ucigaş al viceprimarului din Joseni (Harghita), a fost trimis ieri în judecată pentru omor calificat. Lorincz le-a declarat procurorilor că l-a omorât pe viceprimarul din Joseni, Csala Zsolt, pentru că acesta l-a violat chiar în biroul său din primărie, când amândoi erau băuţi.
Una dintre martorele audiate de procurori a confirmat că edilul, care era căsătorit şi avea doi copii minori, avea orientări homosexuale.
Robert Lorincz l-a împuşcat mortal, la 22 aprilie 2011, pe viceprimarul comunei Joseni (Harghita), în casa de vacanţă a acestuia din satul Borzont. Alături de Lorincz va fi judecat şi Joszef Meszaros, pentru complicitate la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Presupusul criminal le-a povestit anchetatorilor că, în urmă cu aproximativ trei ani, viceprimarul l-a molestat sexual profitând de starea lui „de inconştienţă", provocată de consumul excesiv de alcool. El a mai arătat că în cursul anilor 2007-2008, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu Csala Zsolt, ambii fiind în stare de ebrietate, l-a surprins pe viceprimar în timp ce îi făcea sex oral în incinta biroului său din primărie, situaţie ce i-a produs o profundă stare de indignare.
Un teren, motiv de scandal
Totodată, Lorincz a explicat şi un alt mobil al crimei, cum că, în cursul anului 2010, Csala Zsolt, în complicitate cu funcţionari din primăriile Joseni şi Gheorgheni, l-ar fi „deposedat în mod fraudulos" de o parcelă de teren pe care o deţinea în satul Borzont, prin schimbarea amplasamentului iniţial al parcelei. Lorincz şi complicele său Meszaros ar fi pus la cale asasinarea în ziua de 22 aprilie, când au luat o carabină, cu muniţia aferentă în încărcător, din casa de vacanţă a lui Lorincz. Meszaros l-ar fi dus pe Lorincz până pe drumul forestier denumit „Vechiul drum al sării", la aproximativ un kilometru de cabana lui Csala Zsolt.
Executat de la câţiva metri
Lorincz, echipat cu cagulă şi mănuşi, a traversat pădurea şi s-a oprit la liziera acesteia, de unde putea observa cabana viceprimarului. După o pândă de mai multe ore, la ora 19.30, din poziţia culcat, a tras primele focuri de armă asupra viceprimarului, rănindu-l. Csala Zsolt s-a refugiat într-o anexă a vilei, dar Lorincz s-a apropiat de uşa de acces, a tras un foc prin uşă, nimerindu-l şi de această dată pe Csala, care a căzut pe spate şi a blocat cu picioarele accesul în încăpere. Lorincz a împins uşa reuşind să o întredeschidă şi a introdus arma, trăgând încă un foc asupra lui Csala Zsolt, care i-a fost fatal. El a plecat apoi de la cabana lui Csala Zsolt, tot prin pădure, pe vechiul drum, unde a ascuns provizoriu arma crimei, sub un copac doborât.
Ultimul apel
În timpul atacului, Csala Zsolt a încercat să-şi sune un amic, căruia a reuşit să-i spună că „arde" sau „mă arde". Procurorii susţin că apelul incoerent pentru ajutor al lui Csala Zsolt a fost cauzat, pe de o parte, de starea de şoc în care se afla şi, pe de altă parte, de faptul că muniţia folosită i-a cauzat răni atipice care i-au produs senzaţii puternice de arsură.