Copiii "capsunarilor" - codasi in scolile romanesti, premianti in Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Populatia scolara a Romaniei scade constant. Creste insa, proportional, cea a Italiei si a Spaniei. Sute de copii romani pleaca-n strainatate dupa parinti, abandonand sistemul romanesc de

Populatia scolara a Romaniei scade constant. Creste insa, proportional, cea a Italiei si a Spaniei. Sute de copii romani pleaca-n strainatate dupa parinti, abandonand sistemul romanesc de invatamant. In Italia, numarul romanilor a crescut cu 51 la suta fata de 2003-2004, iar in Spania traiesc aproximativ 500.000 de romani.
Profesorii spanioli au scos-o din "blocajul intelectual"
Sotii Chirnoaga au venit pe rand in Spania. Mai intai a venit capul familiei. A prins un contract in constructii, tocmai in Castellon. A locuit prin baracile de pe santier, castigand in jur de 600 de euro pe luna. Acum ia dublu. Mai face si ciubucuri: ,Mai pui o faianta, mai faci o zugraveala, mai repari o instalatie, o clanta. Romanul e dibaci", spune Marian Chirnoaga. Si-a chemat apoi sotia ca sa stea cu el. Iar ea nu s-a-ndurat sa-si lase in tara, singura, fetita de 8 ani. A asteptat sa incheie clasa a II-a si, in vacanta de vara, s-au suit in autocar si-au luat drumul Spaniei. N-a fost greu sa-si inscrie copilul la scoala. Sistemul de studii spaniol este asemanator celui autohton. Concret, elevul este admis la scoala cea mai apropiata de casa sa, indiferent de situatia legala a parintilor. El are dreptul la educatie obligatorie si gratuita. Desi nu stia o boaba de spaniola, Mihaela Chirnoaga s-a descurcat de minune. A urmat intai un an pregatitor pentru invatarea limbii si a trecut apoi in clasa a III-a. Intr-un an de zile, romanca a reusit sa-i intreaca la invatatura pe colegii spanioli, carora le-a ,suflat" si-un premiu. Familia Ispas, din comuna Curcani, judetul Calarasi, a plecat acum doi ani in Spania. Copila familiei, Rodica, era atunci in clasa a V-a, iar parintii erau tare suparati. Constant, rezultatele slabe erau aduse la cunostinta mamei. Profesorii ii sugerau chiar sa-si trimita fata la o scoala speciala pentru cei redusi mental. Ajunsi la Castellon, sotii Ispas si-au inscris copilul tot in clasa a V-a. A invatat rapid limba, iar felul de a fi al profesorilor spanioli a scos-o din starea de ,blocaj intelectual". Trece-acum in clasa a VII-a si, surprinzator, se numara printre copiii cu cele mai bune rezultate din scoala. Ii place matematica si vrea sa fie profesoara.
"Aici lenevesti de numa-numa"
Georgiana Todea locuieste in satucul spaniol Ciempozuelos de mai bine de trei ani. Tatal ei lucreaza in constructii, iar mama face curat prin case. Adolescenta din Sighisoara se pregateste acum pentru liceu si, lucru-mare, nu si-a pierdut accentul si vorba dulce de ardeleanca. Cat priveste scoala, ,in tara, e mult mai greu, aici lenevesti de numa-numa. In Romania eram vreo sase-sapte in clasa care invatam bine, aici sunt doi sau trei, restul nimic". In 2002, Georgiana a fost singura eleva romanca din scoala. Pe parcursul anilor, numarul a crescut: acum sunt vreo 15 numai in scoala din satul ei.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite