Salariul minim în mediul privat este de 700 de lei, potrivit contractului colectiv de muncă valabil în perioada 2011-2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariul minim în mediul privat, în 2011, va fi 700 de lei, potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel naţional semnat, vineri, de sindicate şi patronate, care va fi valabil în perioada 2011-2014, dar va fi negociat în fiecare an de sindicate şi patronate, informează Mediafax.

Actul prevede şi o creştere a veniturilor pentru muncitorii calificaţi şi pentru maiştri, cei cu studii superioare rămânând la acelaşi nivel, de 1.200 de lei minimum.

Citeşte şi:
Ce ţară din lume are cel mai mare salariu minim pe economie?


Coeficientul pentru muncitorii calificaţi va fi de 1,1 astfel ca aceştia vor avea un salariu de 770 de lei, până acum având 720 de lei. Cea mai mare creştere va fi pentru maiştri care vor avea un coeficient de 1,3, ceea ce înseamnă o creştere de la 780 la 910 lei.

Cei cu studii superioare vor rămâne la aceeaşi valoare de 1.200 de lei salariul minim, scăzându-le coeficientul de la 2 la 1,72.

În contract se introduce salariul de bază minim brut pe oră care va fi de 4,118 lei, astfel încât, la un program complet de lucru de 170 de ore pe lună, să se ajungă la venitul de 700 de lei.

Sindicatele şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că România va avea şi în 2011 două salarii minime pe economie, unul pentru angajaţii din mediul privat, şi unul pentru cei din mediul public.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite