Sezonul estival începe cu preţuri mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi începe sezonul estival pe litoral, iar preţurile la cazare au crescut cu 10-15% faţă de luna mai.

„Aşteptăm în perioada următoare un val masiv de turişti. Ni se cere deja suplimentarea locurilor de cazare. Preţurile vor rămâne neschimbate până la 15 iunie şi mulţi vor să profite de ele. Avem tarife mai mici cu 10% faţă de 2009", a declarat preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Traian Bucovală.

Până la 14 iunie, se desfăşoară programul „Litoralul pentru toţi". Turiştii mai pot cumpăra sejururi de şase nopţi la preţuri reduse. Cazarea costă între 159 lei, la hoteluri de o stea, fără mic dejun, şi 499 lei la un hotel de 5 stele cu micul dejun inclus.

Plajele sunt doar parţial pregătite pentru turişti. Pe unele porţiuni, nisipul nu a fost nivelat, apa mării nu este suficient de caldă pentru baie, iar algele verzi şi roşcate au apărut deja de-a lungul ţărmului. Deşi astăzi se deschide oficial sezonul de scăldat, dar atât corturile de primajutor, cât şi salvamarii lipsesc de pe plajă.

„Vom monta 20 de corturi unde se va acorda primul ajutor de la 15 iunie pe tot litoralul românesc", a precizat Constantin Dina, directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa. Salvamarii sunt şi ei pregătiţi şi aşteaptă doar undă verde din partea autorităţilor locale pentru a fi pe plajă. 

Unde ne distrăm

Turiştii vor putea merge la Delfinariul din Constanţa, unde copiii cu vârste până la 5 ani au acces gratuit. La 15 iunie, va avea loc premiera spectacolului în care vor evolua delfinii aduşi din China. Acvariul din Constanţa are deja porţile deschise, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00, iar în weekend între 10.00 şi 18.00.

Circul Americano se află pe litoral până la 13 iunie, în parcarea City Park Mall din Constanţa, unde zilnic de la ora 19.00 are loc câte un spectacol, iar sâmbăta şi duminica sunt câte două reprezentaţii, de la orele 16.00 şi 19.00.

Pentru o zi de distracţie în afara staţiunii Mamaia, turiştii pot opta pentru o vizită la grădina zoologică de la Corbu, care se deschide astăzi. Este vorba despre primul parc zoologic privat din Dobrogea. La Corbu Park Zoo pot fi admiraţi ponei Shetland şi Apaloosa, capra pitică olandeză, oi Quessant, iepuri din rasele uriaş belgian, marele alb, angora etc. Intrarea costă trei lei.

Pentru turiştii care vin în staţiunea Mamaia, autorităţile locale se grăbesc să finalizeze renovarea telegondolei. Instalaţia va fi funcţională de astăzi, iar preţurile rămân ca anul trecut: 10 lei pentru o călătorie între Perla şi Cazino şi 20 de lei dus-întors.

Turul oraşului cu autobuze supraetajate

Autobuzele etajate din Constanţa îşi vor relua traseul abia după 20 iunie. Preţul biletelor va rămâne neschimbat faţă de anul  trecut. Pentru ruta Constanţa - Mamaia, un bilet va costa 3 lei, iar pentru un tur al oraşului turiştii vor plăti 5 lei.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite