Concurs de iahting în sezonul rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe lacul Techirghiol a fost organizată prima competiţie  sportivă de iahting în sezonul rece
Pe lacul Techirghiol a fost organizată prima competiţie sportivă de iahting în sezonul rece

La startul concursului „Regata Moş Nicolae“ s-au aliniat ieri 15 ambarcaţiuni Clasa Optimist şi Cadet. Înainte de începerea competiţiei, sportivii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani au pus la punct ultimele detalii: şi-au potrivit echipamentul sportiv, au inspectat încă o dată ambarcaţiunea şi i-au salutat, cu un zâmbet, pe cei care au venit să-i susţină – părinţi şi profesori.

Puţin după ora 11.00, la o temperatură de 9 grade Celsius, a fost dat semnalul de începere al Regatei. Sportivi din grupele de fete şi de băieţi s-au întrecut în manevrarea ambarcaţiunilor, în perimetrul amenajat pe luciul apei. Pe mal, pumnii părinţiile erau încordaţi de emoţie.

„Îmi susţin copilul, îmi vine să plâng de drag", spunea una dintre mămici. Lângă ea, şeful grupului de arbitri urmărea prin binoclu fiecare velier. „208, 91, 88. Scrie! Haide, ocoleşte marcajul!", se auzea vocea lui Daniel Zaharia, în timp ce completa baremul de punctare şi le dădea indicaţii sportivilor. „Sper să avem parte de vânt bun, să ţină cu noi şi să ţinem toată ziua concursul", spunea Zaharia, care este şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Yachting.

Premieră naţională

Competiţia a fost organizată sub egida Clubului Nautic Român şi este o premieră în România. „Condiţiile de pe lacul Techirgiol ne-au permis să desfăşurăm o astfel de competiţie în sezonul rece. Faptul că apa lacului nu îngheaţă niciodată este un avantaj. Deşi este pentru prima oară când un astfel de concurs se desfăşoară iarna, mizăm pe noi ediţii ale competiţiei, în anii următori", a declarat Dan Mihăescu, preşedintele Clubului Nautic Român. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite