Cine domină mediul online românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În spatele monitorului se află cel mai adesea femei cu vârste între 20 şi 24 ani, din Capitală, potrivit unui studiu al trafic.ro.

Potrivit studiului realizat de trafic.ro, femeile reprezintă 53% din utilizatorii de Internet. Se poate spune astfel că structura pe sexe a utilizatorilor de internet reflectă structura generală a populaţiei (52,6% femei conform INSSE).

De asemenea, jumătate dintre cei care intră pe Internet sunt necăsătoriţi, în timp ce cei căsătoriţi sau care locuiesc împreună cu partenerul reprezintă 44%. Restul procentajului se împarte între cei cu statutul de văduv(ă) şi divorţat(ă).

Ca şi anul trecut, topul este dominat de utilizatorii cu vârste între 20 şi 24 ani (22%) , procentaj urmat de cei cu vârste cuprinse între 25 şi 29 ani (16%), 30 şi 34 ani (14%) şi 40 şi 49 ani (14%). Majoritatea respondenţilor locuiesc în România (94%), urmaţi de cei din Republica Moldova (2%) şi din Germania (0,2%). Principalele oraşe în care internautul român îşi petrece cel mai mult timp sunt Bucureşti (25%), Iaşi (5%), Cluj (5%), Constanţa (4%), potrivit studiului trafic.ro, preluat de Mediafax.

Internautul român are un salariu de peste 1000 lei

Ponderea celor care au absolvit studii superioare, universitare şi post-universitare, în totalul utilizatorilor de Internet ajunge la 49%.  Pe de altă parte, 26% dintre respondenţi sunt manageri de diferite niveluri şi 24% studenţi.

19% dintre cei care au luat parte la studiul realizat de trafic.ro au declarat că nu au un venit lunar, aproximativ 25% câştigă sub 1.000 de lei şi peste 50% au salarii ce depăşesc 1.000 lei. Numărul celor care au declarat că încasează lunar peste o mie de euro a scăzut cu 2.5%, ajungând astfel la 7,5 % din totalul respondenţilor.  În cazul venitului familiei, ponderea celor cu venituri de sub 1.000 lei este de 20%.

PC-ul, mai popular decât laptopul

Internautul român a rămas fidel PC-ului. 76% dintre respondenţi au declarat că intră pe Internet de pe desktop, în timp ce 44% utilizează un laptop pentru navigarea pe Internet. Telefoanele mobile sunt utilizate de 13% şi smartphone-urile de 4% dintre respondenţi.

În ceea ce priveşte obiceiurile de consum ale internetului, utilizatorul român intră cel puţin o dată pe zi pe internet (90%), de cele mai multe ori de acasă (90%) ori de la serviciu (34%). Când navighează pe internet, atenţia reprezentanţilor de ambele sexe se îndreaptă în proporţie de 72% către ziare/ reviste online, 53% către comunităţi cum ar fi Hi5, LinkedIn sau Facebook, site-uri cu locuri de muncă (43%) şi site-uri auto (31%).

Ce îl interesează pe internautul român


Utilizatorul român este interesat de domenii ca medicina, sănătate, alimentaţie (46%), urmate de evenimente/ ştiri despre România (45%), familie şi viaţa de cuplu (37%), turism, călătorii (40%) şi teste, jocuri, cuvinte încrucişate (32%). "Putem, astfel, corela creşerea interesului faţă de reţelele sociale care promovează jocuri online prin afinitatea faţa de acest ultim domeniu", a afirmat Mirel Palada, directorul Companiei de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB).

În timpul liber, majoritatea respondenţilor preferă activităţile din cadrul locuinţei - 70% navighează pe internet, iar 60% se uită la televizor, în detrimentul petrecerii timpului cu familia lor (59%) şi a ieşirii cu prietenii (54%).

"Este vorba de un subgrup bine definit - tinerii, aflaţi în perioada de viaţă de dinainte de întemeierea familiei, perioada în care s-au desprins de familia părinţilor şi nu şi-au întemeiat încă familia proprie. Se afla practic într-un stadiu de viaţă în care-şi petrec timpul mai degrabă singuri", a adăugat Mirel Palada.

Cercetarea destinată identificarii profilului utilizatorilor români de internet realizată de trafic.ro conţine atât indicatori demografici (vârstă, sex, localizare geografica, venit, studii), cât sş date privind interese, stil de viaţă şi comportament de consum al utilizatorilor. De asemenea, rezultatele sunt calibrate cu date din offline furnizate de către Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB).

trafic.ro este primul serviciu de monitorizare şi analiză în timp real a audienţei web din România ce permite compararea performanţei a peste 40.000 de site-uri din online-ul românesc.

Studiul a fost realizat în perioada 25 mai - 20 iunie, pe 2.058 de site-uri din România, pe un eşantion reprezentativ de 42.000 de respondenţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite