Câteva zeci de simpatizanţi ai lui Năstase, în faţa spitalului Floreasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase
Adrian Năstase

Câteva zeci de simpatizanţi s-au adunat, vineri, pe trotuarul din faţa spitalului Floreasca precum şi pe cel de vis-a-vis pentru a-i transmite „La mulţi ani!" lui Adrian Năstase, care împlineşte vârsta de 62 de ani, aceştia scandând şi lozinci împotriva preşedintelui Băsescu.

În zonă se află şi jandarmi care se asigură că persoanele prezente nu intră în zona carosabilă, iar traficul din preajma spitalului Florească este dirijat de către Poliţia Rutieră.

Cei care s-au adunat în faţa spitalului i-au adus lui Adrian Năstase coşuri cu flori şi felicitări pe care i-au scris urări de „La mulţi ani!" şi de sănătate. Ei au aşezat coşurile cu flori pe trotuar.

Unii dintre cei care au venit să-i ureze „La mulţi ani!" fostului premier Adrian Năstase şi-au manifestat sprijinul moral pentru acesta, apreciind că gestul de a se sinucide nu a reprezentat o slăbiciune, ci a fost un gest de demnitate.

La manifestare a venit şi cântăreaţa de muzică populară Ionela Prodan care i-a transmis fostului premier însănătoşire grabnică şi le-a spus jurnaliştilor că îi transmite în dar melodia „Din bucata mea de pâine am crescut un om şi-un câine".

Pata de culoare a întregului miting este dată de prezenţa „celebrului" purtător de steag, îmbrăcat în costum popular, care poartă pe cap o şapcă galbenă cu însemnele USL şi care a fost prezent atât în Piaţa Universităţii la manifestaţiile de la începutul acestui an, cât şi la reuniunea USL de lansare a candidaţilor la alegerile locale de la Romexpo.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, singurul parlamentar PSD venit la manifestaţie este Eugen Bejinariu, căruia i s-au alăturat social-democraţii Codrin Ştefănescu, Dan Tudorache, Anne Jugănaru, Bogdan Georgescu, Cristi Iliescu şi un primar PSD din comuna Nicoleşti, judeţul Dâmboviţa.

Simpatizanţii care au venit vineri la spitalul Floreasca sunt paşnici, ei neafectând deocamdată traficul rutier sau intrarea şi ieşirea salvărilor sau a pacienţilor din spital.

Simpatizanţii au scandat: „La mulţi ani!", „Năstase, Năstase!", „Jos Băsescu!", „Veniţi cu noi să-l dăm jos pe Hitler doi!" „Băsescu e dictator, Năstase e profesor!", „Băsescu la puşcărie!", „Marş afară, javră ordinară!".

În timp ce manifestanţii scandau, unul dintre
reprezentanţii jandarmeriei a venit în dreptul acestora şi le-a solicitat să strige mai încet sau chiar să oprească scandările întrucât se află în apropierea unui spital de urgenţă în care bolnavii au nevoie de linişte.
Fiul cel mai mare a fostului Adrian Năstase, Andrei Năstase, anunţă că nu mai face publică, vineri, la ora 17.00, scrisoarea tatălui său, întrucât acesta i-a interzis acest lucru şi pentru că numărul mare de persoane care doreau să fie prezente ar fi perturbat activitatea Spitalului Floreasca.

„Dat fiind numărul foarte mare de PRIETENI care au dorit să participe la întâlnirea de astăzi, din faţa spitalului Floreasca, fapt care ar perturba activitatea spitalului şi a zonelor limitrofe, am decis, acum, să nu mai fac declaraţia publică anunţată. Am decis acest lucru şi pentru că, în această dimineaţă, tatăl meu mi-a interzis să dau publicităţii «testamentul lui politic». Acesta a fost scris într-un moment în care dânsul decisese altceva. Miercuri, Dumnezeu a hotărât ca tata să rămână alături de noi şi ca astăzi să-i putem spune împreună «La mulţi ani!». Vă mulţumesc", a scris Andrei Năstase pe Facebook.

În urmă cu o zi, Andrei Năstase anunţa că vineri va citi la Spitalul Floreasca scrisoarea lăsată de tatăl său, despre care spunea că este "un fel de testament public".

„Voi citi mâine, de ziua tatălui meu, la spitalul unde este internat, scrisoarea lăsată de dânsul....«un fel de testament public»... Doresc să mi se alăture toţi cei care, trecând peste raţiuni politice, pot asculta testamentul celui care, pentru mine, este, înainte, tatăl şi nu politicianul Adrian Năstase. Cred că tata are acum, mai mult ca niciodată, nevoia să ştie că nu este singur. Să simtă de această zi a lui când, cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea implini 62 de ani de viaţă că încă sunt oameni care-l privesc ca noi...", scrie Andrei Năstase pe Facebook.

Fostul premier Adrian Năstase împlineşte, vineri, vârsta de 62 de ani. Familia lui Adrian Năstase a fost, vineri dimineaţă, la Spitalul Floreasca, iar fiul cel mare a fostului premier a spus că evenimentul pe care îl anunţase va avea loc la ora 17.00, în faţa Spitalului Floreasca.

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, vineri, că sfatul său a fost ca evenimentul anunţat de Andrei Năstase să nu aibă loc la spital. "Din ce ştiu, şi conducerea spitalului a fost împotriva acestei decizii. Nu suntem noi în măsură să interzicem", a precizat Brădişteanu.

Mai multe persoane au solicitat autorizaţie pentru un miting, vineri, între orele 16.30 şi 18.30, la Spitalul Floreasca, unde este internat Adrian Năstase, cererea fiind respinsă întrucât nu a fost depusă în timp util pentru a fi aprobată de comisia de specialitate a Primăriei Capitalei.

Reprezentanţii municipalităţi au declarat pentru MEDIAFAX că autorizaţia de miting a fost cerută de patru persoane fizice, vineri, pentru orele 16.30 şi 18.30, în faţa Spitalului Floreasca.

În solicitare se menţiona că la miting vor participa o mie de persoane, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Cererea pentru mitingul de la Spitalul Floreasca a fost respinsă întrucât nu a fost depusă în timp util pentru a fi aprobată de comisia de specialitate a Primăriei Capitalei.

Solicitarea a fost făcută de Octavian Cazacu, Ioana Cazacu, Maria Catrina şi Horia Bud.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".

Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite