Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Câştigătorii masteratelor de educat profesori

17 februarie 2010, 19:47 |  Autor: Andreea Ofiţeru | 

Cuvinte cheie: masterate, profesori, fundatie, dinu patriciu,

Profesorii care vor urma programele de masterat dedicate lor îşi vor îmbunătăţi metodele de predare

Profesorii care vor urma programele de masterat dedicate lor îşi vor îmbunătăţi metodele de predare

 

De la toamnă, studenţii care vor să devină dascăli au la dispoziţie programe speciale de pedagogie. Fundaţia „Dinu Patriciu“ finanţează cinci masterate în educaţie pentru formarea profesorilor din învăţământul preuniversitar.

Programele de studii au fost alese în urma concursului „Professoria- Profesori mai buni pentru copiii noştri", organizat de Fundaţia „Dinu Patriciu" şi de Fundaţia CODECS pentru Leadership în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010.

Universităţile în cadrul cărora se vor organiza masteratele sunt: „Alexandru Ioan Cuza" - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - cu programul „Didactici aplicate pentru învăţământul primar"; Universitatea din Piteşti - Departamentul pentru pregătirea personalului didactic - cu programul „Mentorat pentru profesionalizarea carierei didactice"; „Ştefan cel Mare" din Suceava - Facultatea de Litere şi Ştiinţele Comunicării - cu programul „Didactica limbilor moderne"; „Aurel Vlaicu" din Arad - Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială - cu programul „Noi paradigme în formarea profesorilor" şi Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - cu programul „Master în Educaţie".

Pregătirea dascălilor lasă de dorit

Finanţarea masteratelor de instruire a viitorilor profesori a pornit de la ideea că pregătirea dascălilor în privinţa metodelor de predare lasă de dorit. În prezent, ca să devii profesor îţi trebuie un certificat pe care îl obţii prin urmarea unor cursuri de un semestru la facultate. „La noi, pregătirea dascălilor se face doar prin modulul psiho-pedagogic, care este de o calitate extrem de slabă. Toţi cei cu care am vorbit mi-au spus că acest modul, opţional de altfel, este o glumă, iar practica pedagogică e inexistentă", a declarat Tincuţa Baltag, directorul general al Fundaţiei „Dinu Patriciu".

Bani de acreditare

Fiecare dintre instituţiile câştigătoare va primi câte un grant în valoare 30.000 de euro, bani pe care îi va folosi pentru punerea în practică a programului, începând cu luna octombrie 2010.

Potrivit organizatorilor, prima tranşă a finanţării, în valoare de 10.000 de euro, va fi folosită exclusiv pentru pregătirea documentaţiei de acreditare a programelor de master de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

Din ceilalţi 25.000 de euro, universităţile vor cumpăra materialele didactice, vor da salarii pentru profesorii care ţin cursurile şi vor plăti publicitatea pentru atragerea studenţilor. În cadrul programelor câştigătoare, studenţii vor face câte 300 de ore de practică. Masteratele vor avea câte 25 de studenţi şi vor fi organizate la forma de învăţământ la zi. Fiecare dintre cele cinci universităţi va hotărî până la toamnă dacă locurile pentru studenţi vor fi finanţate de la buget.

Elevii nu mai vor dictare

În cadrul programului „Professoria" a fost realizat un sondaj de opinie printre elevi, care arată că aceştia îşi doresc corelarea teoriei cu practica, iar orele predate la clasă să fie interactive și atractive. Școlarii vor metode moderne de predare, mai multe studii de caz și mai multe experimente.

De asemenea, potrivit cercetării, tinerii își doresc ca dascălii lor să se implice mai mult în viaţa comunităţii. Elevii mai susţin că ar trebui eliminat sistemul de predare ce se bazează pe dictare.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole