Carnetul de note - Promovarile in functii sunt facute dupa incuscriri

Ceea ce se intampla zilele acestea la Facultatea de Medicina Veterinara a Universitatii de Stiinte Agronomice din Bucuresti este relevant pentru gradul de etica academica al scolii superioare

Ceea ce se intampla zilele acestea la Facultatea de Medicina Veterinara a Universitatii de Stiinte Agronomice din Bucuresti este relevant pentru gradul de etica academica al scolii superioare nationale. De cativa ani, organizarea concursurilor pentru ocuparea functiilor didactice si acordarea titlului academic s-a transformat intr-o autentica metoda damboviteana de promovare: fluieraturi, coterii, pile, acuze, isterii, minciuni si parti-pris-uri. In cazul de la Medicina Veterinara este vorba despre cum inteleg decanul si candidatii la postul de conferentiar sa imparta adevarul incontestabil ca modul in care a fost organizat concursul numai fara echivoc nu poate fi numit. Sefii de lucrari (lectorii) Corneliu Mihail Breslasu, Mario Codreanu si Emilia Florica Balint si-au depus dosarele pentru ocuparea postului de conferentiar la catedra "Stiinte clinice". Comisia de concurs, decisa in sedinta Consiliului Profesoral, condusa de catre decanul facultatii, prof. univ. Victor Crivineanu, a analizat dosarele, propunerile referentilor si a aprobat, in functie de recomandarile comisiei, ca postul sa fie ocupat de catre dl. Mario Codreanu. Senatul USAMV Bucuresti a analizat ieri propunerile si a validat concursul, trimitand mai departe dosarele la MEC, unde comisia de specialitate a Consiliului de Atestare a Titurilor si Diplomelor Universitare va acorda si titlul academic de conferentiar aceluiasi domn Codreanu. Problema a aparut insa in momentul in care unul dintre perdanti a cutezat sa reclame modul in care s-a desfasurat concursul, acuzand conducerea facultatii si in special pe decan ca nu ar fi fost obiectiv si mai ales ca este implicat direct, fiind nasul d-lui Codreanu si, in acelasi timp, coautor al mai multor lucrari de specialitate. Prof. univ. Crivineanu, decanul facultatii, a recunoscut ca dl. Codreanu ii este fin, ca au lucrat impreuna la "o singura carte", dar spune dansul "acesta nu este un motiv pentru ca altii sa-l acuze ca nu ar putea fi obiectiv in aprecierea colegilor sai". Am cercetat cu multa atentie dosarele candidatilor, ca si rapoartele membrilor comisiei de concurs, care-l propun castigator pe dl. Codreanu. Edificatoare pentru noi a fost compararea fiselor de autoevaluare, scrise, semnate si datate de catre candidatii insisi. Conform acestora, se detaseaza ca punctaj dl. Codreanu, avand mai multe tratate (monografii) si manuale publicate atat in tara, cat si in strainatate, ca si lucrari si articole publicate. Din pacate, acest adevar al cifrelor (de fapt, al grilei de punctaj, care nu poate face nici un fel de jocuri subiective, intrucat aplicarea ei duce la rezultate cuantificabile in puncte) a fost umbrit serios de faptul ca decanul facultatii poate fi oricand suspectat ca ar fi avut un oarecare interes in a-si favoriza finul. Toata aceasta situatie mai mult decat neplacuta ar fi fost evitata daca domnul decan se recuza din comisie, lucru nu numai posibil, dar chiar specificat in codul deontologic al concursurilor din invatamant. E drept, finul nu e ruda de gradul I, dar, in conditiile in care mai scrii si carti cu el, este usor sa creezi impresia ca nu poti fi foarte obiectiv. De altfel, rectorul USAMV Bucuresti, prof. univ. Ioan Alecu, aprecia ca, "intr-adevar, aceasta e o greseala a decanului, care face sa planeze asupra concursului tot felul de indoieli". Daca lucrurile ar fi ramas numai aici, tot ar mai fi fost ceva. Nu tine insa de mediul academic obiceiul de a-ti cere scuze, ci mai degraba este specific acestuia ca, de indata ce un coleg indrazneste sa reclame un fapt - in acest caz real - seful sa-l suduie ca la usa cortului. In informarea scrisa prezentata de domnul decan conducerii universitatii, se aduc domnului care a indraznit sa sesizeze si rectoratul, dar si presa, acuze si invective din cele mai urate. Mai mult, pentru a-si clama obiectivitatea, conducatorul facultatii flutura mail-urile contestatarului, adica recurge la violarea corespondentei, fie ea si electronica. Patima si indarjirea decanului facultatii meritau o cauza mai buna, pentru ca totusi nimeni, in afara dumnealui, nu e vinovat ca a creat situatia controversata si implicit posibilitatea de a plana asupra-i neincrederea. Spuneam ca aceasta poveste amara este ilustrativa pentru modul in care se promoveaza in Romania, si afirmatia nu e o incercare de a dramatiza situatia. Din ce in ce mai des, auzim de promovarile in familie, MEC luand serios in calcul cercetarea felului in care, la cateva universitati de stat (e vorba de Oradea, Tg. Jiu, Pitesti), sefi sunt tatii, socrii, cumnatii care-si promoveaza fiii, fiicele, nurorile, nepoatele in diverse posturi academice. Cu siguranta, acest demers chiar trebuie declansat, fiindca nu e in regula ca o universitate sa apartina unei familii naturale. Situatia e posibila pentru ca autonomia este interpretata, si de aceasta data, cum vrea conducerea institutiei academice, care trece prin consiliul profesoral orice decizie. Aceasta, votata cu sarg de neamuri, devine litera de lucru judecat.