„Căpşunarii” dau buzna la testele de paternitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Căpşunarii” dau buzna la testele de paternitate
„Căpşunarii” dau buzna la testele de paternitate

Mulţi bărbaţi şi-au pus întrebarea: “Sigur este copilul meu?”. Statistic, aproape trei din zece bărbaţi care apelează la testele de paternitate nu sunt taţii biologici ai copiilor pe care îi cresc.

Foarte multe solicitări de testare implică familii în care cel puţin un membru a fost plecat la muncă peste hotare. La centrul de testare ADN din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală din Bucureşti au apelat români care au fost plecaţi în ţări precum Italia, Spania, Germania, Polonia, Franţa şi Marea Britanie.

Astfel, pentru eliminarea incertitudinilor privind legăturile de sânge dintre părinte şi copil există testul de paternitate. Deşi acesta înlătură numeroare frământări, totodată, are puterea de a destrăma familii întregi.

Prin testarea ADN nu se indică numai tatăl biologic, ci se poate utiliza şi pentru determinarea maternităţii.

Abandonată la naştere, a aflat că e fiica unei ţigănci după 8 ani


Într-un astfel de caz a fost implicat un cuplu de ţigani care voia să emigreze în Italia, dar nu avea certificat de naştere pentru fata lor în vârstă de 8 ani. Mergând la oficiul de emitere a certificatelor de naştere, s-a descoperit că există încă o fetiţă născută în acelaşi an, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră şi în aceeaşi maternitatea unde ţiganca a dat naştere copilului ei.

Coincidenţele au trezit suspiciunile organelor de justiţie, mai ales că fata de 8 ani, cu certificat de naştere în regulă, fusese abandonată la spital şi dată ulterior spre adopţie. În cadrul anchetei demarate, au fost solicitate teste de maternitate. Potrivit rezultatelor, copiii erau gemeni născuţi de femeia de etnie rromă.

Deşi ambele fete aveau 8 ani şi au fost născute de aceeaşi femeie, cea dată spre adopţie era mult mai înaltă şi mai bine dezvoltată, spre deosebire de sora ei geamănă crescută în familia de ţigani.

Citiţi mai multe pe adevarul.es şi pe adevarul.it:
• A minţit în acte şi nu a fost recunoscută ca mama copilului ei
• Români, testaţi în laboratoarele private fără să ştie
• “Problemele dintr-o familie nu se rezolvă într-un laborator de genetică moleculară”

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite