Cancerul de piele face din ce în ce mai multe victime. Află aici cauza!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orice modificare la nivelul pielii trebuie comunicată medicului
Orice modificare la nivelul pielii trebuie comunicată medicului

Numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit de cancer de piele creşte alarmant. Mai grav este că bolnavii sunt din ce în ce mai tineri.

Incidenţa cancerului de piele a crescut de opt ori la femeile cu vârste cuprinse între 19 şi 39 de ani, precum şi de patru ori la bărbaţii de aceeaşi vârstă, se arată într-un studiu realizat în Statele Unite pe pacienţii diagnosticaţi pentru prima dată cu această boală între 1970 şi 2009.

„Ne aşteptam la o creşteră netă, aşa cum au arătat în trecut o serie de studii, dar am descoperit o incidenţă încă şi mai mare decât cea sugerată de statisticile oferite de National Cancer Institute, mai ales în cazul subiecţilor între 20 de ani şi 30 de ani", au precizat autorii studiului publicat în revista Mayo Clinic Proceedings.

Dacă în mod normal, melanomul apare mai frecvent la reprezentanţii sexului tare decât la doamne, în cazul tinerilor adulţi situaţia stă fix pe dos.

Vinovat: salonul de brozat

Specialiştii au încercat să explice fenomenul. Ei spun că această „explozie" a cazurile de persoane cu cancer de piele este cauzată de folosirea saloanelor de bronzat, mai ales în rândul femeilor.

Un studiu recent a dezvăluit faptul că persoanele care recurg frecvent la lampa de bronzat au un risc cu 74% mai mare să dezvolte un melanom, iar noi ştim deja că femeile tinere apelează mai des la această tehnologie decât bărbaţii tineri", a explicat medicul Brewer.

Acelaşi studiu relevă şi faptul că rata mortalităţii cauzate de melanom a scăzut datorită depistării precoce a bolii şi a tratamenului mult mai eficient.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite