Campioana nationala de 11 ori la karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Isi priveste senseiul: "Ossu", rasuna in intreaga sala. Ii aplica adversarei "Yoko Geri", o lovitura laterala de picior. Se invarte, parul ii cade pe umeri, blocheaza miscarea, respira puternic, se

Isi priveste senseiul: "Ossu", rasuna in intreaga sala. Ii aplica adversarei "Yoko Geri", o lovitura laterala de picior. Se invarte, parul ii cade pe umeri, blocheaza miscarea, respira puternic, se concentreaza. Isi fixeaza partenera, o strange brusc de brate, o ridica si-o tranteste la pamant. Isi aranjeaza kimonoul alb si centura maro. Alexandra isi indreapta trupul, isi impreuneaza mainile si-si saluta colega: ,Ossu". ,Cel mai bine ma antrenez acasa, cand ii dau lui tata cu piciorul in coapsa, asta cand il prind, ca de multe ori fuge", spune Alexandra Florentina Mina. La cei 12 ani, fetita poate spune ca a luat contact cu acest sport de cand s-a nascut: ,La numai o luna de la botez, mama a venit cu mine in scutec la sala unde tata facea karate", zice ea mandra. Cine o intreaba despre acest sport, primul ei raspuns e: ,Am 12 ani si fac karate de 12 ani".
A castigat 15 medalii de aur
La sase ani, a luat medalia de aur la Cupa Bu Do Kay, unde a invins o luptatoare cu 14 kilograme mai grea decat ea. Alexandra este de 11 ori campioana nationala si de patru ori campioana intercluburi. ,Antrenamentele sunt dure, trebuie sa lucrezi mult cu partea fizica, tehnica, dar si mai mult cu cea spirituala, pentru ca diferenta intre sport si arte martiale e disciplina, care fortifica foarte mult mintea".
Baietii din clasa stau drepti in fata Alexandrei
Micuta karatista invata in clasa a sasea la Scoala Generala 130, din sectorul 5, si este una dintre premiante: ,E un model de elev si se vede ca viata sportiva ii ordoneaza timpul si relatia cu ceilalti copii si profe-sori. Invata foarte bine si se intelege cu toti colegii", zice diriginta Georgeta Saplacan. Alexandra are grija sa-i puna la punct pe baietii care fac nazdravanii prin clasa: ,Cine imi raspunde si nu sta cuminte, ma iau de el", zice Alexandra, constienta ca nu are cum sa ia bataie de la un baiat ,pentru ca fac karate si sunt mult mai sigura pe mine. Mie nu mi-e frica sa merg pe strada singura seara". Pe 2 octombrie a.c., Alexandra a castigat Cupa Romaniei la semicontact, la categoria minus 45 kilograme, la 12-14 ani, unde si-a invins adversara in numai 15 secunde. Visul ei este sa ajunga campion mondial, iar dupa aceea sa devina medic: ,Nu imi place sa ranesc oa-meni, eu vreau sa-i ajut, sa-i salvez pe plan fizic, dar si psihic", spune Alexandra miscandu-si mainile si picioarele ca si cum se pregateste sa inceapa o noua lupta.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite