Campanie de testare gratuită pentru cancer de col. Află aici unde sunt centrele de testare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile active sexual pot face vaccinul dupa un set prealabil de analize medicale
Femeile active sexual pot face vaccinul dupa un set prealabil de analize medicale

Începând din 1 septembrie, Programul Naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, gratuit, al Ministerului Sănătăţii va fi funcţional în 10 judeţe, urmând ca acesta să fie extins la nivel naţional.

Toate femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin vor avea posibilitatea să efectueze testarea Babeş -Papanicolau.

Programul MS este gratuit şi se va desfăşura anual, pe o perioadă de cinci ani.

Programul debutează în 10 judeţe ale ţării- Arad, Bihor, Caraş-Severin, Bistriţa, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Timiş.

Teste pe 200.000 de femei

„În partea de vest a ţării, au fost deja organizate din punct de vedere tehnic şi financiar reţelele de recoltare şi de la 1 septembrie acestea vor fi funcţionale. Şi celelalte regiuni sunt în etapele de finalizare ale acestor reţele. Anul acesta avem în vedere testarea a peste 200.000 de femei care sunt eligibile pentru program. În cinci ani vor fi incluse în programul MS aproximativ şase milioane de femei. Acest deziderat, însă, depinde de receptivitatea femeilor, motiv pentru care am pregătit campanii locale de informare atât prin media, cât şi prin cabinetele medicilor de familie", a declarat Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.

Programul de testare gratuită a femeilor va fi coordonat de nouă unităţi regionale de management organizate la nivelul Institutelor Oncologice „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" din Bucureşti şi „Prof. dr. I. Chiricuţă" din Cluj Napoca, Institutul Regional Oncologic Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon", Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „prof. dr. Alfred Rusescu", Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş.

Ce trebuie să faceţi

Paşii urmaţi de pacientă pentru realizarea testului sunt foarte simpli.

Pacienta se prezintă la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenţia bolii. Tot aici se va stabili şi dacă aceasta se poate încadra în program.

Medicul de familie va informa pacienta, îi va elibera un formular care asigură înscrierea în program şi o listă cu centrele de recoltare admise. Femeia se va programa la centrul de recoltare pentru recoltarea probelor, care vor fi transmise la laboratoarele de anatomie patologică, însoţit de formular.

Rezultatul testului va fi transmis înapoi la cabinetul medicului de familie pentru a fi prezentat pacientei.

66 de milioane de lei

În acest an, Programul de screening are un buget alocat pentru testare de 66 milioane de lei din fonduri proprii ale Ministerului Sănătăţii.

Programul MS a fost elaborat în scopul prevenirii şi combaterii cancerului de col uterin şi are ca obiectiv principal reducerea incidenţei formelor invazive de boală şi a mortalităţii datorate acestora.

Prin implementarea unui astfel de program autorităţile sanitare urmăresc, în primul rând, depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile şi îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. De asemenea, se are în vedere creşterea gradului de informare a populaţiei, pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi utilizarea programelor de prevenţie.

Interdicţii

Nu vor intra în program femeile care prezintă absenţa iatrogenă a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi femeile cărora li s-a stabilit deja diagnosticul de cancer de col uterin.

De asemenea, testarea se va opri şi la femeile care au împlinit vârsta de 64 de ani dacă la ultimele trei examene citologice Babeş-Papanicolau au avut rezultate normale.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite