Călăraşi, oraşul cu 250 de birturi
0În urbea cu puţin peste 73.000 de locuitori de pe malul Dunării există 69 de restaurante şi 178 de baruri. Pe vremuri, oraşului i se mai spunea „oraşul celor 100 de cârciumi“, întrucât avea câte o bodegă la aproape fiecare colţ de stradă. Acum sunt şi mai multe: aproape 250.
Călăraşi, oraşul celor 200 de bodegi
Aşa cum Târgu-Jiu este oraşul lui Brâncuşi sau Iaşi este oraşul celor şapte coline, Călăraşi are şi el faima lui: este plin de cârciumi. Acestea nu duc lipsă de clienţi la nicio oră, nici chiar pe timp de criză.
Opritul la bodegă la sfârşitul zilei de lucru a devenit chiar tradiţie. Nea Ionel Lefter trece aproape zilnic, în drum spre casă, pe la terasa Feria din zona „Doi moldoveni".
Lasă cumpărăturile într-un colţ al cârciumii şi cere un păhărel de rachiu, care este de fapt deja pregătit de barmaniţa Elena Ieşeanu. „Vodca este nemaipomenită aici şi-mi place că paharele sunt mari", spune bărbatul.
Lefter afirmă că nu-şi pierde tot timpul la băutură şi că el este bucătarul în casă. „În 1982 am făcut cursuri de bucătar, aşa că eu gătesc acasă. Am cumpărat peşte, legume, cartofi şi verdeţuri şi după ce stau cu prietenii la un pahar, mă duc acasă să gătesc. O aştept pe soţie cu masa pusă", se laudă Lefter.
Se ridică cu greu de pe scaun să arate peştele cumpărat înainte de a intra în bodegă. Când prietenul lui de pahar se duce să-şi mai ia „una mică", Lefter îi zice să-i comande şi lui o sută de grame. „Nu vreau să apar în poză cu paharul gol", se justifică el.
„la două-trei zile avem reuniune"
Alt chefliu, Gheorghe Gambelea, strâmbă din nas când barmaniţa îl serveşte cu un păhărel de rachiu. Se numără printre nemulţumiţi, dar tot vine la bar.
„Este proastă vodca aici, la Feria, şi fură la pahar. Vin totuşi pentru că mă întâlnesc cu prietenii mei. Cam la două-trei zile avem reuniunea", spune, printre sughiţuri, omul.
Pe terasă atmosfera se încinge, iar bărbaţii devin voioşi. Unul se laudă că el găteşte în casă, altul că sărutul în pragul uşii este sporul în casa lui. N-au dinţi, dar se ţin pe poziţii şi-şi dau banii pe băutură cu generozitatea unui nabab.
„Aşa fac aproape zilnic. Cel mai des comandă litruţa de vodcă, pentru că este ieftină, la 10 lei litrul. Dacă nu iau vodcă, cer bere, pe căldură. Dar chiar şi pe caniculă tot rachiu beau", le descrie gusturile barmaniţa Elena Ieşeanu.
Pe o stradă alăturată, la nici 50 de metri, într-o altă bodegă, oamenii discută politică şi-i înjură pe guvernanţi.
Ziua de salariu se serbează la crâşmă
„La Itu", Vasile Haralambie se jură că a venit pentru prima dată, dar colegii de pahar îi bat obrazul că nu a mai trecut pe acolo de ceva vreme.
Dat de gol, omul recunoaşte că e client, dar i se par cam mari preţurile. „Am luat salariul şi mă respect şi eu cu un păhărel, după o lună de muncă. N-o să mai vin «La Itu» pentru că sunt piperate preţurile".
O cârciumă la 294 de locuitori
„La Direcţia Generală a Finanţelor Publice sunt înregistrate 69 de restaurante şi 178 de baruri", a declarat Acaţia Dedu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Municipiul avea la 1 iulie 2008 o populaţie de 72.838 de locuitori. Iar media este de o cârciumă la 294 de persoane.