Cadrele didactice din România, la apel într-un studiu internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România participă în premieră la un studiu internaţional consacrat practicii la clasă a cadrelor didactice. Specialiştii analizează în primul rând practicile de predare, însă nu intenţionează să evalueze performanţa profesorilor.

În perioada 9-30 martie 2012, s-a desfăşurat etapa de pretestare a instrumentelor de colectare a datelor în cadrul studiului internaţional cu privire la predare şi învăţare - TALIS 2013.

Întrebările din chestionare au vizat următoarele aspecte: generalităţi despre mediul socio-educaţional (10%), dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice (17%), evaluarea activităţii cadrelor didactice şi feed-back-ul (20%), practicile de predare, convingeri şi atitudini (45%), climatul şcolar, managementul şcolii şi satisfacţia la locul de muncă (8%).

Este pentru prima dată când România participă la un astfel de demers ce are ca grup-ţintă cadrele didactice şi care se referă la procesul de predare-învăţare, respectiv mediul şcolar în general.

Acţiunea a avut loc în 40 de unităţi de învăţământ din 28 de judeţe şi din municipiul Bucureşti.

Chestionarele sunt completate online, iar acest lucru îi protejează pe profesori.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite