CNP se răzbună pe cel care l-a retrogradat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt de la Statistică (dreapta), a fost demis de către şeful INS, Vergil Voineagu (stânga)
Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt de la Statistică (dreapta), a fost demis de către şeful INS, Vergil Voineagu (stânga)

Coordonatorii recensământului s-au răzgândit: persoanele care nu‑şi declară CNP-ul vor fi amendate. Inclusiv cei care au fost deja recenzaţi. Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu, a fost destituit ieri-dimineaţă pentru bâlbele pe care le-a provocat în desfăşurarea recensământului atunci când a declarat că oamenii nu vor fi amendaţi dacă nu-şi dau CNP-ul.

Vergil Voineagu, şeful INS, a anunţat ieri că vor fi amendaţi toţi cei care refuză să-şi dea CNP-ul. Persoanele pe la care au trecut deja recenzorii, dar nu au oferit CNP-ul, vor fi sunate de operatori şi vizitate pentru completarea acestei rubrici din formularul de recensământ. Dacă nu vor mai fi găsiţi, chiar din motive obiective (au plecat în străinătate), a spus Voineagu, vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.500 şi 4.500 de lei, aşa cum spune legea.

Bucureştenii, cei mai „nesupuşi" cetăţeni

Capitala se află pe ultima poziţie din topul recenzării, cu doar 43,5% din locuinţe înregistrate în şase zile. Media pe ţară era, la finalul primelor cinci zile ale operaţiunii Recensământ 2011, de aproape 57%. Cel mai mic procent apare la Sectorul 1, unde au fost bifate doar  30% din locuinţele estimate şi doar 90.000 de locuitori.

Boicotul maidanezilor şi al bodyguarzilor

Explicaţiile oferite de autorităţi pentru lipsa numărul scăzut de bucureşteni recenzaţi sunt multiple. Printre altele, de vină sunt şi maidanezii, de teama cărora recenzorii nu se pot apropia de anumite blocuri sau nu îndrăznesc să intre pe anumite străzi, după cum a spus Prefectul Capitalei Mihai Cristian Atănăsoaei. Lucrurile se desfăşoară greu şi pentru că în anumite zone ale Bucureştiului recenzorii nu au acces decât însoţiţi de poliţişti. Asta se întâmplă nu doar în  cartierele rău famate, în ghetoul din Zăbrăuţi de exemplu, ci şi în perimetre foarte bogate.

Este vorba de cartierele rezidenţiale de lux, unde intrarea este păzită de cerberi moderni - bodyguarzi ai unor firme private de pază. Fie că au fost instruiţi special, fie că aşa cred ei de cuviinţă, bodyguarzii nu au permis niciunui recenzor să-i deranjeze pe discreţii proprietari din aceste cartiere. 

Un milion de bucureşteni lipsă

Mai sunt probleme şi din cauza muncitorilor chinezi şi a expaţilor (angajaţii din multinaţionale detaşaţi cu jobul în România), care sunt recenzaţi foarte greoi din cauza limbii vorbite de aceştia. Pentru chinezi se folosesc interpreţi din rândul comunităţii, ceea ce lungeşte foarte mult perioada de completare a chestionarelor.

Recenzorii au descoperit că la marginea Bucureştiului, în cartierele de vile, sunt mult mai mulţi expaţi decât se aşteptau, aşa încât s-a vehiculat ideea unor formulare-martor în limba engleză, după modelul celor folosite în zonele unde maghiarii nu cunosc limba română.

Oricum ar fi, Bucureştiul este subdeclarat, adică, va ieşi la finalul recensământului cu un mare număr de locuitori neînregistraţi. Aplicând regula de trei simplă, la procentele declarate oficial la sfârşitul fiecărei zile, este clar că după recensământ Bucureştiul va avea aproape aceeaşi populaţie ca şi cea care există acum: 1,94 de milioane de locuitori număraţi în acte, la sfârşitul anului 2010, şi puţin peste 2 milioane, după recensământ. 

Conform specialiştilor, fie ei din MAI, fie de la Statistică, în Bucureşti locuiesc permanent cel puţin 3 milioane de persoane. O explicaţie ar fi şi aceea că, în Capitală, locuiesc multe persoane cu chirie, dar fără acte, iar persoanele în cauză se feresc de recenzori.

Cifrele de azi ale recensământului

5 zile au mai rămas pentru recenzarea locuitorilor României.

11.881.331 de persoane au fost numărate în primele şase zile ale recensământului populaţiei şi locuinţelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite