CARNETUL DE NOTE

Tinerii romani - saraci si in bani si in sperante Exista in Romania doua curente: unii spun ca nu-i nici o paguba ca ne pleaca tinerii specialisti, olimpicii internationali si chiar si mai putin

Tinerii romani - saraci si in bani si in sperante
Exista in Romania doua curente: unii spun ca nu-i nici o paguba ca ne pleaca tinerii specialisti, olimpicii internationali si chiar si mai putin scolitii, muncitorii, zilierii. Altii, dimpotriva, sustin ca, acceptand cu seninatate situatia, nu facem altceva decat sa devenim usor, usor o tara furnizoare de materie prima, intelegand prin materie prima atat petrol, aur, cat si forta de munca ori materia cenusie. Sigur, pledoaria celor care sustin plecarea are in centrul sau principiul de drept universal al libertatii omului. Satul de stapanirea care i-a ingradit libertatea intr-un mod dramatic timp de 50 de ani, cetateanul roman, traitor in democratie, are chiar datoria fata de sine sa-si exercite unul dintre drepturile fundamentale: sa faca tot ceea ce vrea si considera oportun pentru dezvoltarea sa armonioasa. Sa plece sa invete mai mult, sa plece sa castige bani mai multi, sa plece pentru a putea beneficia de un alt mediu competitional, de o alta atmosfera ideatica. Sa plece, pur si simplu, daca asa crede el ca-i mai bine. Sustinatorii acestui curent au argumente demne de luat in seama: castigand in strainatate mai bine, romanul plecat va aduce cu el - fie si numai atunci cand revine intr-o vizita scurta, dar mai ales cand isi va ajuta familia ramasa aici - mai multi bani pentru noi toti, pentru tara. Statisticile au demonstrat ca romanii plecati la munca in ultimii 2 ani au avut castiguri de peste 2 miliarde de euro, bani care, mai direct sau mai putin direct, au contribuit la dezvoltarea societatii romanesti. In plus, tinerii valorosi, specialistii si olimpicii, odata ajunsi in centre puternice de cercetare, in institutii prestigioase de invatamant, la marile concerne industriale, vor face Romaniei un serviciu de imagine mult mai putin costisitor, dar mult mai convingator decat orice firma de PR platita de la Bucuresti. Mai mult, prin legaturile pe care le vor stabili, prin functiile la care vor avea acces, vor putea, intr-un orizont de timp de 5-10 ani, sa creeze si structuri decizionale care sa aduca spre tara marea finanta, marea cercetare, marile laboratoare, dezvoltarea. Nu-i putin lucru! De cealalta parte, adeptii ideii de stopare a exodului de creiere si brate de munca spun ca acceptand aceasta, in acelasi orizont de timp, vom pierde aproape orice sansa de a mai prinde vreodata din urma lumea civilizata. Daca ne vor pleca tot cei mai buni constructori, vom face drumuri si case din ce in ce mai proaste. In laboratoarele universitatilor vor ramane sa lucreze oameni pe care nu-i intereseaza noul, nu le este caracteristic spiritul novator, n-au viziuni de geniu. Argumentele lor se bazeaza pe fapte: exista suficiente tari ale lumii care exporta de decenii si forta de munca, si inteligenta si nu cunosc nici imbunatatirea standardului de viata, nici bogatia si nici civilizatia. Dimpotriva! Plecarile din tara, definitive sau temporare, n-au devenit inca un fenomen de masa. In anul 2003, cifrele oficiale vorbesc despre 700.000 de romani, pana la maximum 2 milioane. Cati anume sunt tineri (intre 15-29 de ani) e greu de spus, dar nu e greu de dedus: macar 1/3 apartin acestei categorii de varsta. Mai periculoasa decat plecarea in sine mi se pare a fi conceptia, mentalitatea care se impamanteneste: singura sansa pentru un tanar e sa plece. La prima deziluzie, la primul esec minor, tanarul doreste sa-si ia lumea in cap. Olimpic ori doar absolvent de liceu, tanarul priveste spre lumea civilizata ca spre Paradis, indiferent ca aspiratiile lui tin de stomac ori de creier. Mai trist insa decat aceasta este ca tanarul roman isi pierde speranta. Cheful de viata si pofta de competitie se dilueaza treptat. Planurile lui de viata, caracterizate printr-un grad de optimism mult mai ridicat, specific varstei, sunt din ce in ce mai supuse haosului. Desi nu intelege profund si total de ce i se intampla aceasta, tanarul constientizeaza dramatic lipsa perspectivelor in dezvoltarea si implinirea lui profesionala si materiala. Solutia nu este sa-l obligam sa ramana in tara, cum solutia nu este nici sa-l incurajam sa plece din locul in care s-a nascut. Declaratia drepturilor omului de la Haga consacra ideea ca oricarui individ uman trebuie sa i se asigure dreptul de a se dezvolta deplin si armonios acolo unde-i sunt radacinile. Patternul cultural-lingvistic nu poate fi luat nimanui, dar nici nu poate fi impus nimanui. Nici cu forta pumnului, nici cu dulceata persuasiva. Intr-o tara de drept, sarcina crearii cadrului dezvoltarii armonioase si libere a individului revine statului. Cum creeaza statul roman conditiile dezvoltarii si afirmarii tinerilor cunoastem cu prisosinta. Nu trebuie sa fii de o parte sau de alta in disputa "plecare" - "ramanere". Trebuie sa ai doar ochi si minte sa intelegi si, mai ales, sa ai vointa politica, putere si perspectiva, rigoare. Pentru guvernantii nostri a devenit a doua natura vesnica lamentatie: nu sunt bani pentru educatie, nu sunt bani pentru protectie sociala, nu sunt bani. Fatalitate: suntem saraci. De ce suntem astfel, tot ei stiu cel mai bine. Par a fi uitat insa faptul ca nu au nici un drept sa ne condamne sa ramanem saraci: nici in lei, nici in sperante.