CARNETUL DE NOTE

Legea organizarii studiilor superioare - un simulacru de schimbare Desi, la inceputul acestui an, parea greu de imaginat ca Ministerul Educatiei va reusi sa mai prinda ultimul tren in materie de

Legea organizarii studiilor superioare - un simulacru de schimbare
Desi, la inceputul acestui an, parea greu de imaginat ca Ministerul Educatiei va reusi sa mai prinda ultimul tren in materie de corelare legislativa a structurii invatamantului superior romanesc cu cel european, iata, o minune s-a produs. La Presedintie se afla pentru promulgare cea mai importanta lege a scolii de la Legea invatamantului incoace, "Legea privind organizarea studiilor universitare". Pana la urma, a facut ce a facut ministrul Athanasiu si a reusit sa impuna finalizarea unui document legislativ de care depindea in mod direct neredeschiderea negocierilor cu U.E. la capitolul "Educatie". Tocmai fiindca stie mai bine decat oricine de dragul cui ori de teama cui ne-am facut noi temele, nici nu se lauda prea zgomotos ministrul Athanasiu (n.m. - de mirare, altfel, cand pentru imagine dl. Athanasiu e in stare sa faca aproape orice). Sau poate modestia dlui Athanasiu, in privinta finalizarii respectivului act normativ, are motive mai profunde: legea e destul de departe de ceea ce ar fi putut sa fie. Atat in litera ei, cat si in spirit, "Legea organizarii studiilor universitare" nu-i nimic altceva decat o imitatie de o calitate indoielnica a ceea ce ar fi trebuit sa fie, un simulacru de schimbare, pentru ca, de fapt, nu modifica nimic esential in modul de gandire si structurare a invatamantului superior romanesc. Era si greu sa se intample o asemenea transformare de paradigma educationala, cand cei chemati sa dea o alta fata invatamantului superior pun inainte de orice interesele punctuale, conjuncturale, si nu interesul major al unui invatamant superior modern, flexibil, puternic, viabil. Scriu aceasta pentru ca legea noastra ignora cu desavarsire cateva principii fundamentale ale dezvoltarii educatiei in mileniul III. In primul rand, noi nu intelegem ca invatamantul superior, studiile universitare nu mai sunt atuul unei anumite categorii ori clase sociale. Invatamantul superior a devenit bun de consum, invatamant de masa, peste tot in lumea civilizata si chiar si in cea pe care o credem noi mai putin civilizata. Atat UNESCO, cat si GAT-ul au lamurit ca in mileniul III cea mai expansiva si mai mobila piata a lumii va fi cea a educatiei. Daca ar fi tinut cont de aceasta directie majora, specialistii nostri ar fi reusit sa priceapa ca prima treapta a studiilor universitare (ciclul I) nu trebuie sub nici o forma sa mai fie ceea ce este acum la noi (specializare ingusta, rupta de necesitatile pietei), ci, dimpotriva, etapa in care tot mai multi tineri se vor acomoda cu domeniul stiintific pe care doresc sa-l studieze, dar vor primi in acest interval si o calificare minima. Direct spus, absolventul primului ciclu nu trebuie sa mai fie strict un specialist pe domeniul sau, ci un cunoscator al tuturor directiilor de cercetare si dezvoltare ale acestui domeniu si un individ care sa poata presta o activitate de inceput in domeniul respectiv. Adica, un student la Chimie, absolvent al primului ciclu, ar trebui sa stie bine care sunt posibilitatile disciplinei atat pe partea aplicativa, cat si pe partea teoretica si, in plus, daca nu mai poate sau nu mai vrea sa urmeze celelalte cicluri, sa poata obtine abilitati practice care sa-i permita angajarea pe un post cu cerinte minime profesionale. Formarea specialistului sau supraspecializarea raman astfel apanajul celorlalte cicluri universitare (masterat si doctorat), realizandu-se astfel si selectia fireasca, reala, in functie de aptitudinile si interesele individului. Noi, fiindca nu pricepem asta si, in plus, fiindca nu precizam de ani buni standardele nomenclatorului ocupatiilor din Romania, nu am reusit nici sa spargem cercul vicios printr-o lege profund transformatoare. Am ramas la aceleasi forme de organizare a studiilor de licenta, cu multe si specializate discipline de studiu, cu practica putina si mai ales cu cursuri rupte total de realitatea pietei de munca. Se spune ca avem prea multi profesori universitari care ar trebui sa someze daca am taia in carne vie curricula universitara a licentei. Nimic mai fals! Profesorii aceia ar putea foarte bine, daca sunt asa de buni, sa-si restructureze disciplina si sa o gandeasca pentru ciclurile de masterat si doctorat, care trebuie sa devina cu totul altceva decat ceea ce sunt acum. Sigur, ni s-a spus ca, pana in 2005, cand intra in vigoare legea, ministerul caruia ii revine sarcina sa stabileasca durata fiecarui ciclu de studii pe domenii si specializari va pune la punct toate acestea. Mira-m-as! Nu pricepem ceva simplu de tot: daca francezii, germanii, englezii cred ca trei ani pot fi suficienti pentru a forma un inginer incepator in ale disciplinei sale, noi ne incapatanam sa spunem ca numai 5 ani sunt fix necesari pentru asa ceva.