CARNETUL DE NOTE

Viitorul confuz al universitatilor romanesti "Noi vom introduce LMD (structura de studii superioare licenta-master-doctorat) din anul universitar 2004-2005, pentru ca universitatile din jurul nostru

Viitorul confuz al universitatilor romanesti
"Noi vom introduce LMD (structura de studii superioare licenta-master-doctorat) din anul universitar 2004-2005, pentru ca universitatile din jurul nostru fac aceasta si daca nu ne schimbam structura, riscam sa ne pierdem studentii". Acesta a fost mesajul pe care presedintele Universitatii din Rouen, prof. univ. Jean-Luc Nahel l-a transmis la recent incheiata Scoala de vara UNISO-2004 de la Galati. Acelasi presedinte afirma, cu o oarecare incordare in glas, ca invatamantul superior francez simte din plin cum pierde teren daca va continua sa ramana in anchilozarea traditionala in fata ofensivei atractivitatii scolii de peste Ocean, americane, care polarizeaza si reuseste sa stranga in jurul ei creierele din Europa si Asia. Secretul succesului american consta in ceea ce profesorul francez fomula extrem de plastic: Europa produce cea mai mare cantitate de doctori, dar America cunoaste cele mai rasunatoare descoperiri stiintifice. Evident, asta si pentru ca doctorii produsi de Europa pleaca spre America, dar si pentru ca America ofera o viteza superioara de adaptabilitate la schimbarile din mediul economic si social. Acesta este, intr-un mod extrem de simplificat, rationamentul care sta la baza reformei invatamantului superior din toate tarile UE, fiindca toate tarile Europei traiesc din plin transformarile profunde ale principiilor si strategiilor educationale. Tripla medaliata cu aur si argint, olimpica noastra internationala, Ana Caraiani, a reusit de curand sa precizeze extrem de clar prin ce anume castiga teren scoala americana. Doar de un an la Princeton, romanca noastra a fost cucerita de sistemul american: primii doi ani de studiu reprezinta o familiarizare cu problemele principale ale domeniului ales, avand insa, in acelasi timp, si sansa studierii unor discipline diametral opuse, obligatorii pentru formarea culturii generale, a sistemului de gandire si intelegere. Americanii propun in universitatile lor superatractive pentru creierele puternice ale Romaniei, dar si ale intregii Europe o curricula simpla: patru discipline intr-un semestru, 16 ore de curs pe saptamana, din care obligatoriu ceea ce se cheama stiinta redactarii ori stiinta comunicarii, un soi de curs in care se invata cum sa-ti exprimi gandurile, cum sa-ti formezi scopurile imediate si cele din perspectiva, cum sa raspunzi adecvat solicitarilor venite din viata de zi cu zi. In plus, cum spuneam, tot obligatoriu se studiaza o disciplina opusa (din domeniul artei, filosofiei, lingvisticii pentru cei care vor urma domeniul stiintific si invers, discipline ca fizica, matematica pentru cei care vor opta pentru linia umanista). Trecerea in urmatorii doi ani de studii se face fara sincope si tragedii, doar pe baza rezultatelor din primii ani, a lucrarilor temeinic redactate si a punctelor obtinute intr-un sistem lejer de notare. Stiu americanii ce fac cand nu pun temei pe formalism (conditii de examen draconice, stress), ci pe profunzimea raspunsurilor. Au pus la punct un sistem de testare imbatabil: in timpul examenului te poti duce in biblioteca sa consulti un curs, un tom, o enciclopedie. Dar daca nu sti in care anume carte se afla raspunsul, nici nu poti face fata examenului. Au ceea ce se cheama invatamant real, adevarat. Daca nu ai studiat la timp bibliografia, daca nu ti-ai facut temele, te prind cu mata in sac si pierzi pe mana ta. Acolo nu merge cu spoiala. La noi? Avem de doua luni Legea noii structuri universitare. Formal, am adoptat si noi sistemul LMD. Il vom aplica insa, probabil, abia din 2005-2006, daca, atentie, daca MEC va fi capabil sa stabileasca durata ciclurilor de studii pe domenii si specializari si, mai ales, daca vom fi in stare sa oferim dupa fiecare ciclu o diploma care sa fie valabila pe piata muncii, sa ofere anumite competente profesionale. Nu lipsita de importanta va fi stabilirea curriculei academice, a numarului de discipline ce se vor studia, a stabilirii domeniilor din care se vor alege cele minimum 180 de credite si cele maximum 240 de credite pentru licenta. Va trebui sa taiem in carne vie, sa eliminam disciplinele indigeste ori aflate in curricula din nici o alta noima decat aceea de a da de lucru dascalului angajat pe post. In plus, ar trebui sa dispunem de fonduri pentru a ne putea permite sa platim un profesor, chiar daca pentru cursul lui opteaza 10 studenti dintr-un an. Pe hartie, toate acestea sunt usoare. In realitate, trece si aceasta vara si nu exista nici un semn ca la MEC cineva gandeste, trudeste, studiaza, compara. Noi ne ocupam cu tot felul de intrigi, preocupati cum sa ramanem pe functii si sa ne asiguram spatele politic. La aceeasi Scoala de vara de la Galati, secretarul de stat pentru cercetare prezenta invitatilor situatia cercetarii romanesti. Verbele folosite de demnitar apartineau familiei semantice a lui "a trebui", conjugat la viitor: sa restructuram institutiile, sa ducem cercetarea stiintifica fundamentala si aplicata in universitati. Nici un singur cuvant despre ceea ce s-a facut. Nici un verb ferm, curat: am eliminat pierderile, am pus pe picioare un parc tehnologic puternic. Ascultandu-i pe ministeriabilii nostri ai impresia ca ai de trait inca o mie de ani. Dupa vreo suta de ani de gandire, trancaneala, ezitari, poate vom fi in stare sa avem o strategie. In fond, avem o solutie, nu? Pleaca tinerii foarte buni, studiaza pe banii altora, raman acolo, le este si lor bine, asa ca de ce sa ne tot framantam noi mintea sa fim performanti. Cand scoli de traditie, cum este cea franceza ori engleza, cu universitati de jumatate de mileniu si mai bine, sunt capabile sa se reformeze, sa arunce balastul, sa doreasca a fi in topul competitiei, noi ne imbatosam cu marea traditie a scolilor noastre de vreo 140 de ani si nu ne dam dusi din ceea ce, se vede cu ochiul liber, este depasit de mult.