CARNETUL DE NOTE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mareata strategie a manualelor - un simplu regulament "In principiu, acest proiect al ministerului este benefic, macar pentru faptul ca ne asigura ca nu vom mai lucra sub presiunea timpului, riscand,

Mareata strategie a manualelor - un simplu regulament
"In principiu, acest proiect al ministerului este benefic, macar pentru faptul ca ne asigura ca nu vom mai lucra sub presiunea timpului, riscand, astfel, sa scoatem pe piata manuale scolare de a caror calitate sa ne indoim chiar noi, editorii". Aprecierile directorului uneia dintre cele mai importante edituri cu profil pedagogic si didactic, editura "Humanitas Educational", se refera la documentul pe care MEC l-a finalizat spre sfarsitul lui septembrie, numit "Strategia privind manualele scolare pana in anul scolar 2009-2010". Punctul de vedere al unui profesionist in domeniu a fost, pentru noi, relevant, intrucat, dupa parcurgerea pomposului act, ne-a cuprins disperarea. D-na Daniela Papadima, directoarea Humanitas-ului Educational, a fost cea care a reusit sa readuca un soi de speranta: faptul ca, in sfarsit, MEC si-a propus sa respecte un calendar al editarii manualelor scolare, ca acestea vor fi facute nu doar in trei saptamani, ci intr-un interval de minimum 10 luni, inseamna un progres real in haosul ce a facut ravagii, in ultimii doi ani, pe piata manualelor. In plus, d-na Papadima recunoaste acestei strategii calitatea de a stopa degringolada in privinta elaborarii programelor scolare. In ceea ce ne priveste, strategia ministerului nu-i nimic altceva decat un fel de regulament de ordine interioara pe piata manualelor. Pentru a fi fost o strategie, documentul ministerial ar fi trebuit sa aiba viziunea dezvoltarii pietei de manuale scolare, ar fi trebuit sa-si propuna macar formarea unor structuri puternice de elaborare si editare a manualului scolar. Pe scurt, ar fi trebuit sa contina cat de cat elemente ale unei dezvoltari strategice, liniile acestei dezvoltari si corelarea acestora cu viitorul manualului scolar. Cand lectia viitorului devine in toata lumea lectia asistata de ordinator, cand insusi Ministerul Educatiei are in derulare un program important de informatizare a invatamantului romanesc, tocmai in sensul includerii noilor tehnologii in lectia didactica, cand, la nivel mondial, manualul nu mai este privit ca suportul unic de transmitere a informatiilor si cunostintelor, MEC vine cu un document in care isi planifica, pentru viitorii 6 ani, nimic altceva decat sa editeze manuale scolare pe suport de hartie. Depasita din punct de vedere moral, "strategia" d-lui Athanasiu e o fituica aflata pe post de copiuta in cazul in care cineva - opinia publica - l-ar lua la bani marunti, sa raspunda repede ce se va intampla cu manualele scolare. Daca renuntam la impozanta sintagma "strategie" sau la cea de "politica" a MEC referitoare la asigurarea manualelor scolare, metodologia ramasa poate fi discutata, desi ea nu difera substantial de restul normativelor in vigoare pentru acest domeniu. Intr-adevar, aflam mai clar din acest document, decat din celelalte, ca MEC nu ofera gratuit manuale scolare decat elevilor din clasa intai, ca manualele se tiparesc pentru un interval de 4 ani, ca sunt transmisibile si ca, pentru invatamantul general si obligatoriu, MEC asigura achizitionarea manualelor scolare pe baza de licitatii. Aceasta din urma procedura - gandita de mintea ministeriabililor din educatie absolut identic cu ceea ce a fost pana acum - este organizata de catre Consiliul National pentru Evaluarea si Difuzarea Manualelor. De ce acest Consiliu National nu este organizat ca o institutie independenta, e greu de spus. Cum la fel de greu este sa intelegem de ce nu doreste ministerul sa aiba pe piata manualelor cativa parteneri puternici, adevarati, ci lasa elaborarea manualului scolar la discretia oricarui SRL de bloc? Raportul pret-calitate reprezinta un aspect total ignorat de catre Ministerul Educatiei. Din pacate, daca ar fi sa credem ca viitoarea echipa ce va prelua Educatia dupa alegeri va incerca sa puna in practica strategia manualelor, va fi obligata sa achizitioneze manuale proaste, dar ieftine, in detrimentul celor cu un continut stiintific si educational ridicat, dar mai scumpe. Una peste alta, "strategia" mai bine lipsea sau avea un alt nume si, oricum, ar fi fost logic sa fie realizata, doar pana in 2007, anul integrarii.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite