CARNETUL DE NOTE - Zambetul german vs. zambetul romanesc

Ca niciodata pana acum, cand m-am aflat dincolo de granita, mi-am propus, din capul locului, de cand s-au desprins rotile avionului de pe pista, sa gasesc raspuns, in cele 7 zile berlineze, la

Ca niciodata pana acum, cand m-am aflat dincolo de granita, mi-am propus, din capul locului, de cand s-au desprins rotile avionului de pe pista, sa gasesc raspuns, in cele 7 zile berlineze, la intrebarea: "Sunt tinerii din Vest altfel decat cei din Romania?". Mi se parea ca, avandu-i alaturi pe cei patru elevi si studenti romani - ce-i drept, dintre cei eminenti, incununati cu lauri, premii, nu chiar orice elev si student roman -, imi va fi mai usor sa observ asemanarile si diferentele. Daca tot ne invartim sub aceleasi sloganuri europene care ne spun ca suntem toti diferiti si, totusi, egali cu totii, nu are ce strica o privire comparativa, fie si numai pentru a intelege egalitatea din diferenta. Pe strada, n-ai zice ca nu te afli in Romania. Sau invers. La Berlin nu se mai poarta insa blugii largi, cu turul la genunchi, piercing-urile pe toate narile si sprancenele ori capetele geluite arici. In schimb, au ramas la moda si la Berlin, ca si la Bucuresti, inelele pe degetul gros, strasurile pe talie sau pe genti, adidasii si curelele din piele la incheietura mainii. Gasca berlineza, asa cum am vazut-o intr-un Irish Pub, e mai degraba un soi de club exclusivist, intrucat pustii balai cu ochii albastri de 15, 17 ani pareau a practica un ritual secret si cand se salutau (baietii - imbratisandu-se si punand capul de cate doua ori unul pe umarul celuilalt, fetele - atingandu-si fruntile), si cand isi ofereau unul altuia bauturile. Ca scena pe care eu o priveam cu interes era una inedita, m-am lamurit privindu-i pe Razvan si Bianca, amandoi in clasa a XII-a la Iasi, pe chipul carora interesul era mai mult decat evident. "Sunt ciudati? Voi tot asa faceti?". "Nu neaparat ciudati. Noi avem alte trucuri", lamureste Silviu, student roman, situatia. Cand sa inteleg ca, pana la urma, nu sunt chiar asa diferiti adolescentii acestia, tot Silviu are darul sa ma arunce in confuzie, spunandu-mi ca "baietii astia nu stiu decat sa se joace pe calculator". Sigur, concluzia tanarului student roman se baza nu pe observarea gastii din Pub, ci pe discutiile de cateva ore la care participase, pe tema viitorului Internetului, la "Educa Berlin". Un grup de elevi si studenti germani si americani au sustinut o conferinta pe aceasta tema, iar interventiile lor au starnit nemultumirea tinerilor mei companioni: "Nu sunt in stare sa acceseze un site, nu-i pasioneaza sa lucreze ceva pe net, in schimb, vorbesc despre ultimele jocuri aparute cu o insufletire uimitoare", spun romanasii mei. Nu uit ca ei sunt niste elevi si studenti speciali si le atrag atentia ca si in Romania net-ul nu prea e folosit pentru altceva. Raspunsul e categoric: "Nu-i adevarat! Noi suntem mai iscoditori, mai curiosi. Poate si pentru ca, deocamdata, la noi nu toata lumea are acces la Internet". Asa o fi, mie insa diferenta aceasta mi se pare ca nu face altceva decat sa puna egalul dintre elevul roman si cel german la capitolul folosirea celui mai modern mijloc de comunicare in masa. In schimb, la timp liber, diferenta e clara: doua zile de week-end am vazut la muzeele berlineze grupuri de elevi cu dascalii lor, cat n-am vazut in Romania nici macar in vacanta de vara, cand se mai fac excursii cu clasa, acolo unde se mai fac. Egali sunt insa ai nostri cu ceilalti pentru ca si in Germania, ca si in Romania, sistemele de invatamant se afla in plina reforma. Doar ca reforma lor nu-i ca a noastra: ei aprofundeaza principiile psihopedagogice ale lui "a invata sa inveti", ai nostri tineri traiesc pe viu experienta lipsei oricarui principiu psihopedagogic in strategia educationala. Altfel, si ei, si noi consumam "coca", fie ca e bautura, fie ca e altceva. Exista si o noima in raspunsul partial pe care l-am gasit, nu doar confuzii: ei, tinerii, nu sunt altfel nici acolo, nici aici. Ceea ce este altfel este maniera in care ii trateaza adultii. De mult n-am mai vazut pe un post de televiziune, la ora 19,00, o emisiune de desene animate, la sfarsitul careia o frumoasa pustoaica de 15 ani spune "Guten Nacht". Si nu doar pe unul din cele 30 de canale tv se intampla asta, la Berlin, in acest decembrie, ci pe vreo 5 posturi. Desigur, desenele animate, teatrul de papusi, sunt destinate celor foarte, foarte mici, si nu neaparat tinerilor, asa ca observatia mea poate parea absolut nesemnificativa si deplasata. Eu am gasit insa in ea o motivatie: copiii, adolescentii berlinezi, au crescut cu momentul lor de tandrete si duiosie, in fiecare seara, an de an, pana am ajuns mari. Alaturi de alte semne de atentie, cu siguranta oferite de cei mari, si acest "mic amanunt" i-a ajutat sa simta - poate chiar inconstient - ca adultii ii baga in seama, sunt preocupati de soarta lor, nu-i expediaza ca pe o povara din existenta lor. Sa nu fie cresterea aceasta, dezvoltarea intr-un mediu securizant socioafectiv, una din cauzele si explicatiile zambetului aninat aproape permanent de chipul lor?! Fiindca mai mult decat orice m-a izbit imaginea tanarului german, fie el prezent la conferinte, fie el pe strada, in bar, la magazine sau muzee: chipul lipsit de griji si umbre. Bianca, Silviu, Razvan si Robert, tinerii speciali cu care m-am aflat la Berlin, rad, zambesc si ei: din cand in cand, la vreo gluma, la o sotie. In rest, chipul lor e atins de o seriozitate ce pe mine, una, ma ingrijoreaza, fiindca nu e severitatea chipului intors spre sine insusi, ci este severitatea grijilor si a incordarii.