Burse-supliment pentru doctoranzi, în anul universitar 2006-2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii români, înscrişi la un program de doctorat full-time în domeniul ştiinţelor sociale şi umaniste, în cadrul unei universităţi acreditate din ţările Uniunii Europene, Orientul

Tinerii români, înscrişi la un program de doctorat full-time în domeniul ştiinţelor sociale şi umaniste, în cadrul unei universităţi acreditate din ţările Uniunii Europene, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Asia, Australia sau America de Nord, pot aplica pentru obţinerea unei burse-supliment, oferită de Open Society Institute New York pentru anul universitar 2006-2007. Bursele se acordă pentru un an de studiu, cu opţiunea de aplicare şi pentru anul următor, şi pot acoperi mai multe categorii de cheltuieli: taxe de şcolarizare (maximum 50% din valoarea lor), cheltuieli de trai (cazare, masă etc.), alte cheltuieli (transport, cărţi, materiale auxiliare, asigurare de sănătate etc.). În afara cetăţeniei, candidaţii trebuie să demonstreze o bună cunoaştere a limbii instituţiei în care îşi vor desfăşura activitatea şi să facă dovada existenţei unor alte surse financiare (burse parţiale sau totale, venituri personale). Dosarele de înscriere trebuie să ajungă la Sediul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă până la data de 1 aprilie 2006, pentru studenţii înscrişi la universităţi din America de Nord, Asia, Australia, respectiv 1iunie 2006, pentru tinerii înscrişi la universităţi din Uniunea Europeană, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Mai multe informaţii se pot obţine de pe site-ul www.osf.ro.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite