VIDEO Papan Chilibar, înmormântat cu lăutari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimul drum al lui Papan Chilibar
Ultimul drum al lui Papan Chilibar

Astăzi după-amiază, Papan Chilibar, actorul-puşcăriaş care a filmat în echipa regizorului Cătălin Mitulescu pentru pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier", a fost petrecut pe ultimul drum de rudele şi vecinii alături de care a crescut în „Groapa" din spatele Pieţei Alba Iulia din Capitală.

Chilibar avea 21 de ani şi a murit de leucemie duminică seara, la nici patru ore după ce fusese externat de la Spitalul Fundeni din Bucureşti.
Ultima persoană cu care a luat contact este Dolfa Papan, mătuşa lui de 43 de ani, care l-a luat acasă şi a stat la căpătâiul lui. Procesiunea funerară a început în jurul orei 17.00, când trei scutere cu poza lui Papan Chilibar pe ghidon au demarat pe aleea principală a Cimitirului Izvor din sectorul 4 al Capitalei.

Au urmat verişorii şi nepoţii actorului-puşcăriaş, fiecare ducând câte o coroană de flori. Apoi a intrat şi dricul cu trupul neînsufleţit al lui Papan, un Mercedes-Benz vechi, de culoare gri, în spatele căruia se auzeau claxoanele şi strigătele de durere ale familiei îndoliate. La înmormântare au venit şi Cătălin Mitulescu, Florin Şerban, Ada Constantinescu şi Clara Vodă, colegii săi din film. „Sărăcuţul de el! Uite cum intră în pământ", a strigat mătuşa Dolfa. Lăutarii, doi vocalişti, un ţambalist şi un acordeonist, au dat vers şi portativ de jale lângă sicriul lui Papan. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite