Eu sunt Piki! Vrei să fii prietenul meu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Campanie: „Vrei să fii prietenul meu?“
Braşov: Campanie: „Vrei să fii prietenul meu?“

„Adevărul de Seară" Braşov lansează de astăzi campania „Vrei să fii prietenul meu?". În fiecare săptămână veţi găsi în acest cotidian povestea unui necuvântător care are nevoie de dragostea şi îngrijirea unuia dintre voi.

Pe site-ul brasov.adevarul.ro, povestea celui care vă poate deveni cel mai bun prieten va rămâne timp de o săptămână, iar cei care vor să îl adopte nu trebuie decât să ne scrie pe adresa de mail brasov@adevarul.ro sau să ne sune la numărul de telefon 0268/419.378.

Speriată de bombă

Povestea primului patruped pe care vi-l prezentăm, în speranţa că cineva îi va oferi un cămin şi dragostea necesară, este de-a dreptul şocantă şi impresionantă.

Piki, cum a fost botezată de salvatorii ei, reprezentanţii Asociaţiei Milioane de Prieteni, a trecut prin momente terifiante. În urmă cu aproximativ o lună, un apartament aflat la subsolul unui bloc de pe strada Mihai Viteazul a explodat.

Deflagraţia a fost urmată de un incendiu din care atât femeia, aflată la vârsta a treia, cât şi căţeluşa, au scăpat cu viaţă.

„Proprietara apartamentului a fost luată în grijă de o prietenă, însă Piki a rămas abandonată în apartamentul distrus. Abia după două săptămâni am fost anunţaţi de o vecină şi ne-am dus să o luăm de acolo. Este foarte blândă, dar încă foarte speriată", spune Cristina Lapis, preşedinta Asociaţiei Milioane de Prieteni.

Acum, căţeluşa în vârstă de un an şi jumătate, are nevoie de dragostea unui nou stăpân, care să o facă să uite de trauma trăită. Patrupedul are carnet de sănătate şi toate vaccinurile făcute la zi.

Vrei să dai un animal spre adopţie? Trimite foto şi povestea lui pe brasov@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite