Achitat de trei instanţe, dar încă suspect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni se împlinesc şase ani de la crima din farmacia Thea din Braşov, iar controversele din jurul acestui dosar sunt departe de a se fi încheiat. Alexandru Diaconescu, acum în vârstă de 29 de ani, a fost considerat principalul suspect al dublului asasinat.

Probele anchetatorilor nu i‑au convins pe judecători, iar Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au achitat pe rând. Verdictul final a fost dat în noiembrie 2008.

Va fi reaudiat

A început apoi un proces civil prin care Alexandru Diaconescu a dat statul român în judecată. A solicitat 12,6 milioane de lei. „Tribunalul Bucureşti a acordat două milioane de lei daune morale şi încă 150.000 de lei daune materiale. Am făcut apel", ne-a declarat Ovidiu Văduva, avocatul lui Diaconescu. Primul termen al apelului va fi în februarie 2011.

După achitarea lui Diaconescu, dosarul s-a întors la Parchetul Tribunalui Braşov pentru noi cercetări. Surprinzător este faptul că, deşi Diaconescu a fost achitat pe motiv că nu el era criminalul, anchetatorii îl consideră încă suspect. „Urmează a fi reaudiaţi doi martori sub identitate protejată şi se vor face audieri pentru a se realiza anturajul lui Alexandru Diaconescu", a precizat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Sanda Mateş.

Soţul uneia dintre farmacistele ucise, Daniel Cistian, a fost deja chemat să dea o declaraţie în noul dosar. „Am fost chemat luna trecută şi mi-am menţinut declaraţia dată în primul dosar. Acest caz a rămas cu AN fiindcă judecătorii nu ştiu ce înseamnă o probă ADN", a precizat Daniel Cistian. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite