Veşti bune pentru bolnavii din spitale: vor primi mai mulţi bani pentru mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii alocaţi mâncării în spital sunt foarte puţini în comparaţie cu preţurile actuale. Baremul acestor plăţi nu s-a mai actualizat din 2008, în condiţiile în care alimentele nu mai pot fi cumpărate nici măcar la preţuri aproximativ la fel. Situaţia s-ar putea schimba, în favoarea pacienţilor

Ministerul Sănătății intenționează să schimbe valoarea alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, începând cu luna august a acestui an.

Baremul privind alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice nu a mai fost modificat din anul 2008, nivelul acestuia situându-se, în prezent, între 7 lei şi 13 lei pentru bolnavii adulţi, corespunzător bolilor pentru care sunt internaţi, şi între 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni.

Avand în vedere evoluţia preţurilor la mărfurile alimentare în perioada mai 2008 - februarie 2012, precum şi elementele specifice alimentaţiei în cazul anumitor boli, era necesară actualizarea nivelului alocaţiilor de hrană.

Propunerile privind nivelul alocațiilor de hrană sunt între 9,5 lei şi 17,0 lei pentru bolnavii adulţi, corespunzător bolilor pentru care sunt internaţi şi 2,5 lei şi 16 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni.

Această creștere se încadrează în bugetele de venituri şi cheltuieli pentru unităţile sanitare.

Autoritățile locale care dețin management spitalicesc, prin hotărâri de consiliu, pot creşte baremul stabilit prin hotărârea de guvern, dar vor suporta majorările din bugetele proprii. Şi persoanele fizice beneficiare pot solicita majorarea acestor baremuri, dar vor suporta cheltuielile suplimentare corespunzătoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite