Banii pentru salariile profesorilor nu ajung pana la sfarsitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatele din invatamant au decis sa nu participe la deschiderea noului an scolar

Bugetul Ministerului Educatiei nu asigura plata salariilor profesorilor, lucru care s-a intamplat in fiecare an. Majoritatea judetelor nu au asigurate fondurile necesare pe toata perioada anului, ci doar pana prin septembrie, octombrie", a declarat, ieri, pentru Adevarul, Gheorghe Isvoranu, presedintele Federatiei Sindicale "Spiru Haret". Personalul din invatamantul preuniversitar sucevean risca sa nu-si primeasca salariile pentru o perioada de mai bine de doua luni, dupa ce, in urma rectificarii bugetare, judetului i-au fost alocate la acest capitol doar 190 din cele 420 miliarde de lei necesare. Vicepresedintele Consiliului Judetean, Stela Acatrinei, a declarat pentru Rompres, ca fondurile vor acoperi luna septembrie si partial octombrie si a precizat ca pana la sfarsitul anului nu vor mai fi bani. Potrivit Prefecturii judetului Arad, citata de Mediafax, profesorii aradeni isi vor primi integral salariile pentru luna noiembrie numai daca unii colegi isi vor lua concedii medicale, intrucat banii nu ajung pentru plata tuturor cadrelor didactice. "Sumele suplimentare primite de la Guvern pentru plata personalului didactic ar ajunge pana in noiembrie. Suntem cei mai umiliti, este o umilinta totala. Sindicatul Democratic este inca din septembrie, anul trecut, in posesia unei sentinte definitive si irevocabile, prin care a obtinut recalcularea salariilor. Hotararea judecatoreasca nu a fost pusa nici acum in practica", spune Danut Ienesescu, liderul Sindicatului Democratic din Invatamant-Arad. "In Buzau exista cel putin un deficit de 160 de miliarde, bani pe care profesorii nu ii pot lua pana la sfarsitul anului. Din septembrie nu se stie daca vor mai fi bani. La constituirea bugetelor, nu s-a tinut cont de problemele unitatilor scolare, directorii nu au fost consultati, inspectorii scolari la fel. Scolile sunt la cheremul primariilor care refuza sa comunice cu noi. Se lucreaza dupa ureche", spune Ion Neacsu, liderul Sindicatului din Buzau. Secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Mariana Becic, ne-a precizat ca "probleme au fost si inca mai sunt in sectoarele 1, 2, 5 ale Capitalei. Salariile pe luna iunie s-au dat foarte tarziu. Din toate judetele avem semnale ca de la 1 septembrie nu vor mai fi bani pentru plata salariilor". Pe langa faptul ca nu ajung banii de salarii, Birourile Operative ale Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant si Federatiei Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret" sunt nemultumite ca Guvernul nu a acordat cea de-a doua transa a indexarii. Cele doua federatii au hotarat, ca prima masura de protest, neparticiparea la deschiderea noului an scolar, in data de 12 septembrie 2005.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite