Banii europeni pentru tineret ajung cu mare intarziere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In acest an, proiectele de tineret cu finantare europeana au fost date peste cap deoarece banii necesari derularii lor fie au ajuns cu mare intarziere, fie nu au ajuns deloc. "Noi trebuia sa derulam

In acest an, proiectele de tineret cu finantare europeana au fost date peste cap deoarece banii necesari derularii lor fie au ajuns cu mare intarziere, fie nu au ajuns deloc. "Noi trebuia sa derulam in luna august un program de training international cu mai multe tari din Uniunea Europeana. Deoarece banii necesari nu au ajuns, a trebuit sa-i anuntam pe partenerii nostri, sa anulam rezervarea pe care am facut-o pentru acest eveniment", ne-a declarat Marius Bulgaru, presedintele Asociatiei Nationale de Loby si Negociere. Potrivit Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor (ANSIT), bugetul participarii tarii noastre la programul european "Tineret" este in acest an de 2.740.000 de euro, dintre care 1.380.000 de euro reprezinta contributia Romaniei. Comisia Europeana a solicitat de-abia la mijlocul lunii mai a.c. ca Romania sa faca plata contributiei de tara, iar ANSIT a semnat contractul cu Comisia Europeana tocmai la sfarsitul lunii septembrie a.c., din cauza procedurilor birocratice extrem de severe, dar si extrem de greoaie. Recent, 70 la suta dintre fondurile europene pentru programul "Tineret" au fost trimise de la Bruxelles, iar 30 la suta din bani se mai lasa asteptati. Cei de la ANSIT spun ca programele de tineret se puteau derula fara nici un fel de problema, daca se facea cel tarziu in martie solicitarea platii contributiei de tara. Reprezentantii Comisiei Europene au explicat tinerilor, la Bucuresti, ca aceste probleme "vor fi rezolvate complet odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana". Dincolo de declaratii, este cert ca interesul tinerilor pentru a derula proiecte europene a crescut. Daca in perioada 2001-2002 au fost finantate 338 de proiecte de tineret, in perioada 2002-2004 (de cand a fost infiintata ANSIT), numarul proiectelor derulate de tineri in cadrul Programului European "Tineret" s-a dublat, ajungand la 693.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite