BNS acuză “aroganţa” celor din Ministerul Economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul Naţional Sindical (BNS) atrage atenţia într-un comunicat că Executivul repetă comportamentul abuziv care a declanşat scandalul proiectului legii sănătăţii şi acuză Ministerul Economiei că respinge dialogul pe marginea unor reglementări din domeniul energiei “care vor fi resimţite de toţi românii”.

Guvernul plăteşte modul greşit în care a gestionat povestea cu proiectul legii sănătăţii. BNS a trimis azi primul comunicat în care susţine c-a apărut un nou caz SMURD.

Este vorba despre trei proiecte de legi din domeniu energiei ce ar trebui discutate în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Economiei.

În comunicatul intitulat eronat “dialogul surzilor” (asta înseamnă că ambii parteneri sunt opaci la părerea interlocutorului), sindicaliştii susţin că reprezentanţii instituţiei ignoră propunerile partenerilor sociali, dând dovadă de aceeaşi aroganţă manifestată în timpul discuţiile privind reformarea sistemului public de sănătate.

Partea guvernamentală, se spune în comunicat a ignorat total punctul de vedere al BNS pe marginea proiectelor – nici nu l-a prezentat în Comisie şi nu l-a pus în dezbatere.

BNS insistă pentru ac Executivul să retragă proiectele, mai ales că ele “nu sunt însoţite de studii de impact asupra consumatorilor sau asupra siguranţei reţelelor”.



Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite