Avocatul care a comandat uciderea soţiei spune că suferă de depresie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul braşovean Victor Teodorescu a negat, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, că ar fi comandat uciderea soţiei sale şi le-a spus că a intrat în depresie.

Cu toate acestea, n-a reuşit să-i convingă de nevinovăţia sa. Judecătorii susţin, în baza probelor de la dosar, că avocatul a reuşit să-l determine, la 29 martie 2011, pe Erwin Preşmereanu, să-i omoare soţia. În plus, magistraţii au reţinut că Teodorescu „a încercat să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului, prin distrugerea mijloacelor materiale de probă şi a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică."

Decizia instanţei se bazează pe declaraţiile lui Preşmereanu şi ale unor martori, dar şi pe raportul întocmit de Institutul de Criminalistică - Serviciul de Expertize Criminalistice, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, şi a două înscrisuri care au făcut obiectul constatării, certificatele de moştenitor şi poliţele de asigurare.

Judecătorii susţin că Teodorescu nu poate fi lăsat în libertate, pentru că este „o persoană care prin natura profesiei sale trebuia să contribuie la respectarea legii şi nicidecum la încălcarea acesteia într-o manieră atât de reprobabilă", iar „lăsarea sa în libertate prezintă în mod cert un pericol concret pentru ordinea publică". Judecătorii au considerat că există „temerea justificată că, aflat în stare de libertate, ar încerca în continuare zădărnicirea adevărului în cauză, existând chiar şi riscul influenţării unor martori."

A încercat să înduplece instanţa

Avocatul Victor Teodorescu a încercat să-i convingă pe judecători să impună în privinţa sa doar măsura de a nu părăsi ţara. El apreciază drept sinistră învinuirea care i se aduce şi spune că „de două luni, de când soţia sa nu mai este, a dormit numai pe jumătatea sa de pat şi înnebuneşte în casa în care au locuit împreună." Victor Teodorescu susţine că „s-a ajuns la confecţionarea unor probe de care nu are habar." 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite