FOTO Au renunţat la confortul oraşului pentru liniştea satului
0
În loc să stea lejer pe o canapea într-o sufragerie călduroasă de bloc, unii români au ales să spargă lemne în curtea de la ţară. În comunism, românii părăseau vatra satului pentru a se muta la oraş. Acum, situaţia s-a schimbat. Fie se întorc în locurile unde s-au născut, fie aleg să înceapă o viaţă nouă, liniştită.
Nina Klaus Berger, o nemţoaică de 44 de ani, s-a îndrăgostit atât de tare de România încât a renunţat la o carieră în diplomaţie pentru o viaţă în zona rurală a Transilvaniei.
Nina a ajuns în România în 2002 ca funcţionar superior în Ambasada Germaniei la Bucureşti.
Din octombrie 2008 a renunţat însă la diplomaţie, şi-a dat demisia şi s-a stabilit definitiv în Tonciu, un sat cu 140 de familii din comuna Galaţii Bistriţei, ai cărui locuitori s-au specializat în împletirea coşurilor din răchită.
Berlineza care în cei şase ani de diplomaţie a învăţat limba română spune că s-a îndrăgostit de România încă de la început şi că a făcut tot ce i-a stat în putinţă să evite transferul într-o altă ţară, aşa cum cereau uzanţele postului. „Am căutat foarte mult o casă de ţară care să semene cu aceea din visele mele şi am găsit-o după mai mult timp de la postarea pe internet a unui anunţ", povesteşte femeia. Căsuţa are şi două hectare de teren pe care Nina experimentează grădinăritul.
Trăieşte alături de trei pisici şi doi câini
A luat experienţa de la Tonciu ca pe o aventură în care şi-a adus cu sine şi animalele din Bucureşti: doi câini şi trei pisici, majoritatea provenind de la centre pentru animale abandonate sau chiar de pe stradă.
Nina a trebuit să se deprindă cu spartul lemnelor şi cu lipsurile de tot soiul. „Am sobă care se încălzeşte cu lemne şi nu ştiam că lemnul trebuie să fie uscat ca să ardă. Am comandat lemne, dar mi-au venit lemne verzi, care nu ardeau bine. Când a venit primăvara şi lemnele erau pe terminate, m-am mutat în bucătărie, ca să fac economie", povesteşte femeia. Ea spune că a luat ca pe o aventură situaţiile prin care a trecut de la stabilirea la Tonciu.
Cel mai mult spune că îi lipseşte apa caldă, dar şi-a luat un boiler cu butelie de gaz. „Trebuie să aştept mult până când se umple cada, dar nu mă deranjează", spune fostul membru al corpului diplomatic. „M-au ajutat foarte mult vecinii.
Oamenii sunt săritori şi când am venit aici mi-au adus tot timpul mâncare, legume şi mi-au dat sfaturi. Şi eu îi ajut, îi mai duc cu maşina când au nevoie şi le mai dau copiilor lecţii de germană, de engleză şi câteodată chiar de română, pentru că majoritatea sunt maghiari", povesteşte Nina Klaus Berger.
La curte e mai ieftin
În urmă cu doi ani, ieşeanul Lucian Grigore, un tânăr de 29 de ani, şi-a luat soţia şi toate lucrurile dragi şi s-a mutat într-o casă din localitatea Valea Adâncă, aflată la circa zece kilometri de Iaşi. A renunţat la un apartament spaţios cu trei camere în oraş, la vecini şi la prietenii care-i stăteau aproape.
În schimb, Lucian spune fericit că s-a ales cu libertate şi cu mai mulţi bani în buzunar. „Ne-au ajutat şi părinţii să ridicăm casa, mare de 100 de metri pătraţi. Aici avem linişte şi multă libertate. Dacă vrem să ne relaxăm, ieşim în grădină şi ascultăm muzică. Putem face şi grătar, fără să deranjăm pe nimeni", spune ieşeanul. Lucian, care lucrează ca agent de vânzări, şi soţia lui, profesoară, fac naveta în fiecare zi la Iaşi, la serviciu.
Fiindcă în zona unde şi-au ridicat casa nu există încă gaz, ieşeanul a adoptat soluţia încălzirii locuinţei cu ajutorul caloriferelor electrice.
„Vara este foarte ieftin, pentru că nu consumăm multă electricitate. Iarna e mai scump. Într-o lună rece plătim circa 500 de lei la curent. Oricum, per total, cheltuielile sunt mult mai mici decât ce plăteam la bloc", mai spune tânărul. Totuşi principalul inconvenient este lipsa drumurilor pietruite.
Stăpâni pe un colţ de Rai
Angela şi Desideriu Szabo erau un cuplu tipic dintr-un oraş de provincie, pentru care începutul de drum însemna chirie şi facturi, o garsonieră modestă la etajul şapte al unui bloc comunist şi cu o viaţă de cuplu roasă de rutină. Oraşul, sinonim cu traficul greu de suportat, cartiere cu coloşi de beton şi cluburi poluate de fum, nu a fost niciodată pe placul tinerei pictoriţe şi nici a aventurierului speolog cu diplomă în marketing.
Angela şi Desideriu Szabo trăiesc din pictură şi speologie la 150 de kilometri de civilizaţie, stăpâni pe propriul lor deal
În vizită la soţii Szabo
În urmă cu un an şi jumătate, Angela (34 de ani) şi Desideriu (38 de ani), căsătoriţi de nouă ani, s-au mutat din Cluj-Napoca cu cei doi câini şi pisica, o Dacie Papuc şi un cort. Au ales un vârf de deal, la 150 de kilometri de rumoarea oraşului. În scurt timp, din robi ai chiriei, cei doi aveau să devină proprietari de grădină şi casă, pe care au ridicat-o în câteva luni, cu un minimum de investiţie - sub 10.000 de euro. Acum, cei doi trăiesc în propriul Paradis, pe platoul din cătunul Runcuri, în Ţara Beiuşului.
Departe de oraş, Angela şi Desideriu au reînvăţat să fie un cuplu. „Este un loc vindecător. Pe vremea când stăteam în Cluj, nu aveam timp unul de altul. Ne vedeam acasă seara, după o zi de muncă, şi nu mai eram în stare nici să ieşim la un film", spune Angela.
Acum, au toată ziua la dispoziţie unul pentru celălalt. În timp ce Angela pictează într-un ungher de lângă geam, Desideriu o priveşte lung, la fel ca în prima zi când s-au cunoscut. Din colţişorul ei se nasc tablouri vii, ce ajung apoi în galeriile din Ardeal, ori sunt vândute pe internet. „Într-un an de criză, nu ne hrănim cu arta, că nu o mestecăm".
Cheltuieli de 150 de lei iarna
Au învăţat să-şi ajute vecinii la culesul recoltei şi să se implice în activităţile comunităţii. „Aici, sătenii încă organizează clacă, iar când unul are nevoie de ajutor, ceilalţi îi sar în ajutor", povestesc cei doi.
Singurele facturi pe care soţii Szabo le plătesc lunar sunt cele pentru electricitate, de 60-80 de lei. Pentru iarnă, şi-au cumpărat lemne de 1.100 de lei, iar apa vine de la izvor. La un calcul minim, cheltuielile lunare pe timp de iarnă nu depăşesc 150 de lei.
„Nu m-aş mai muta înapoi la bloc"
În urmă cu patru ani, Constantin şi Virginia Bucur stăteau într-un apartament din Braşov. Sătui de zumzetul oraşului, au ales să-şi cumpere un teren în comuna Cristian şi să-şi ridice acolo o căsuţă. „Strânsesem ceva bănuţi şi am început să caut un teren pentru casă. Preţurile erau destul de piperate şi eu trebuia să mă încadrez într-o anumită sumă", a explicat Constantin.
„Nu există comparaţie cu oraşul"
În 2005, cei doi au început lucrările la noua casă din comuna Cristian şi, zilnic, după ce terminau serviciul, veneau să le dea o mână de ajutor muncitorilor. Casa a venit, practic, ca un cadou de Crăciun. În 24 decembrie 2006, firma de construcţii le-a predat cheia, iar cei doi s-au mutat în noua lor locuinţă.
„Nu există termen de comparaţie cu viaţa în oraş. Acum, dacă mi-ar da cineva o întreagă scară dintr-un bloc, nu m-aş mai muta înapoi. Să ai curtea ta, unde să poţi să faci un grătar fără să fii deranjat sau să mănânci o roşie de lângă casă, sunt nişte senzaţii pe care nu le pot descrie în cuvinte. Mă bucur că, în sfârşit, am linişte şi nu mai trebuie să-mi fac programul de somn după petrecerile vecinilor mei", ne-a mărturisit Virginia.
Avantaje şi dezavantaje
Viaţa la ţară are, însă, şi unele dezavantaje. „De când ne-am mutat, edilii ne-au promis că ne vor branşa şi pe noi la reţeaua de electricitate, dar, din păcate, nu se face nimic concret", s-a plâns Constantin.
Totuşi, ei şi-au făcut un pic de confort. Costurile încălzirii şi ale iluminatului ajung chiar şi la câte 1.500 de lei pe lună. „Avem centrală termică şi consumăm cam două butelii pe săptămână pentru încălzire, iar benzina pentru generatorul electric ne costă 300 de lei. Şi mai bine citesc la lumina lumânării decât să suport neînţelegerile dintre vecini, cum se întâmpla la bloc", este de părere braşoveanul.
Familia Bucur consumă lunar câte două butelii
Fac naveta la oraş
Constantin Bucur a lucrat în armată, dar acum este pensionar. Cu toate acestea, şi-a găsit un loc de muncă la o firmă din Braşov. Nu îl deranjează să facă naveta în fiecare zi. Spune că merită să parcurgă câţiva kilometri pe zi, de dragul liniştii de care se bucură acasă. La rândul ei, Virginia Bucur lucrează în cadrul unei unităţi militare din oraşul Ghimbav.
Cât cheltuieşte iarna la ţară
Întreţinerea: 0 lei
Apa din fântână: 0 lei
Gaz: 0 lei
Curent electric: 500 de lei (pentru încălzirea caloriferelor şi pentru aparatura din casă)
Total: 500 de lei pe lună
Cât cheltuia iarna la oraş
Întreţinerea: 70 de lei
Apă: 35 de lei
Gaz: 30 de lei
Căldură: 550 de lei (prin sistemul termic centralizat)
Curent electric: 150 de lei
Total: 835 de lei pe lună
FACE MĂMĂLIGĂ ŞI ZACUSCĂ
Fosta diplomată găteşte cu plăcere mămăligă, zacuscă şi salată de vinete. Nu mai foloseşte aragazul sau alte aparate de gătit, ci spune că s-a obişnuit doar cu mâncarea preparată pe sobă, fie iarnă, fie vară.
Se încarcă comentariile...
