Atenţie, şoferi: rovinieta ar putea fi plătită pentru o singură zi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii sancţionaţi sunt obligaţi să achite şi contravaloarea rovinietei pe un an, alături de amendă
Şoferii sancţionaţi sunt obligaţi să achite şi contravaloarea rovinietei pe un an, alături de amendă

Avocatul Poporului vrea să modifice legea care permite amendarea conducătorilor auto de mai multe ori pentru că nu au rovinietă. În plus, se ia în calcul şi plata taxei de drum pentru doar 24 de ore.

Avocatul Poporului a trimis în Parlament proiectul de modificare a taxei de drum, deoarece consideră că actuala lege reprezintă un abuz. El a făcut acest demers la solicitarea miilor de şoferi care au dat în judecată Compania Naţională de Drumuri şi au cerut despăgubiri.

Avocatul Poporului a spus că mulţi dintre ei au fost amendaţi de mai multe ori la un singur drum, deoarece au trecut de mai multe ori prin faţa aparatelor de urmărire a rovinietelor, conform realitatea.net.

Un  record în acest sens îl deţine o călugăriţă din judeţul Vâlcea, care a primit în 2012, 250 de amenzi. Aparatul de urmărire este amplasat chiar în faţa mănăstirii, iar călugăriţa este amendată de câte ori intră sau iese din mănăstire.

În prezent, cea mai scrută perioadă pentru care şoferii îşi pot achiziţiona rovinieta este de o săptămână.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite