Andronescu cere demiterea directorului şcolii din Jirov, unde a găsit condiţii dezastruoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ministrul Educaţiei şi directorul şcolii de la Jirov
ministrul Educaţiei şi directorul şcolii de la Jirov

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a cerut, marţi, Inspectoratului Şcolar Mehedinţi demiterea directorului Şcolii din Jirov, după ce a văzut condiţiile în care vor învăţa cei peste 200 de elevi: în bănci vechi de zeci de ani, cu încălzire de la sobă, fără apă şi cu toaleta în curte.

Ecaterina Andronescu a spus, într-o conferinţă de presă organizată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, că la unitatea de învăţământ din Jirov trebuie găsit un director care să înţeleagă că şcoala este singurul său obiectiv.

"Cred că directorul şcolii de acum are o mare resposabilitate pentru modul în care arată şcoala şi este obligaţia dumneavoastră, domnilor inspectori generali, eu vă cer să îl schimbaţi pe acel director, să găsiţi un cadru didactic care să înţeleagă că şcoala este singurul său obiectiv atunci când a acceptat să fie director", le-a spus ministrul Educaţiei inspectorului şcolar judeţean general şi inspectorului general adjunct.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Marian Şuţă, a spus că decizia de demitere a directorului Ion Dumitrache de la Şcoala cu clasele I-VIII din Jirov a fost luată în 16 august, iar din 1 septembrie acesta va fi înlocuit.

Ion Dumitrache a fost director al Şcolii din localitatea Jirov în ultimii patru ani.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a vizitat, marţi, o şcoală din localitatea mehedinţeană Jirov, veche de o sută de ani, fără apă, cu toaleta în curte şi cu încălzire la sobă, ea refuzând buchetul de flori dat de directorul unităţii: "Lăsaţi florile. Aveţi o şcoală de îmi vine să plâng!".

Ecaterina Andronescu a vizitat, marţi, Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea mehedinţenă Jirov, ministrul fiind întâmpinat de directorul unităţii de învăţământ cu un buchet de flori.

Andronescu a refuzat însă buchetul, spunând: "Lăsaţi florile că uitaţi cum este şcoala, sunt foarte supărată!".

La rândul său, directorul şcolii, Ion Dumitrache, a afirmat că a cerut fonduri de la minister, în mai multe rânduri în ultimii ani, pentru terminarea lucrărilor la un nou corp de clădire pentru şcoala din Jirov, însă nu a primit niciun ban.

În replică, Ecaterina Andronescu i-a spus că ar fi trebuit să găsească totuşi o soluţie.

"Mă duceam la uşa ministrului şi nu plecam de acolo până nu găseam o soluţie. Aveţi o şcoală de îmi vine să plâng!", a menţionat Andronescu.

Şcoala din Jirov, veche de peste o sută de ani, nu are autorizaţie de funcţionare, întrucât în unitate nu există apă curentă, toaleta este în curte, iar clasele sunt încălzite cu sobă. La Jirov învaţă peste 200 de elevi.

Directorul unităţii, Ion Dumitrache, a declarat că şcoala nu are nicio şansă să obţină autorizaţie de funcţionare.

"A ajuns la venerabila vârstă de o sută de ani. Am rezolvat problemele mici pentru că cele mari sunt aceleaşi, nu există apă curentă, WC-ul este în curte, din cauza asta nu avem autorizaţie şi nicio şansă să o obţinem", a spus Dumitrache.

În anul 2008, s-a început construcţia unei alte şcoli în localitatea Jirov, al cărei termen de finalizare era luna septembrie 2009, însă din cauza lipsei fondurilor, clădirea nu a fost terminată.

Ecaterina Andronescu a vrut să viziteze şi această clădire, însă primarul comunei Corcova, Adam Durac, a încercat să o oprească, atenţionând-o că în interior sunt purici, întrucât spaţiul este folosit de multe ori ca adăpost pentru animalele care pasc în timpul zilei pe terenul din apropiere.

Ministrul Educaţiei a dat piept cu realitatea, fiind atacată de purici la şcoala de la Jirov

Ministrul Educaţiei a declarat, după ce a vizitat atât şcoala veche, cât şi clădirea în construcţie, că va aloca fondurile necesare finalizării lucrărilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite