Ajutoarele sociale nu se vor mai cumula

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reforma sistemului de asistenţă socială va elimina posibilitatea folosirii ajutoarelor în scopuri electorale şi va tăia dependenţa de stat a unor beneficiari.

Ministrul Sebastian Lăzăroiu a prezentat marţi reforma pe care doreşte să o realizeze în domeniul asistenţei sociale. În primul rând, modificările legislative concepute nu le vor mai permite primarilor să se folosească de ajutoarele sociale pentru a cumpăra voturi pe banii statului.

Asta va face ca ajutoarele să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de ele, oameni care fie nu au avut şanse în viaţă, fie s-au trezit la un moment dat într-o situaţie-limită.

În momentul de faţă, potrivit unei analize realizate de către Institutul Naţional de Statistică (INS), 40% din cei mai bogaţi români obţin 7% din totalul fondurilor alocate pentru Venitul Minim Garantat (VMG) şi 5% din totalul ajutoarelor de căldură acordate. 

De asemenea, nu vor mai fi date mai multe tipuri de ajutoare, ci unul singur, cu o valoare diferită de la un beneficiar la altul, funcţie de nevoile sale. 

Ajutoarele băneşti, înlocuite cu serviciile sociale

Se va schimba întreaga filosofie a sistemului, pentru ca oamenii să nu mai fie tentaţi să trăiască din ajutoare. Acum, în România există 1,8 milioane de oameni cu vârste între 15 şi 65 de ani care trăiesc exclusiv din ajutoare: nu lucrează, nu sunt cuprinşi în niciun sistem de educaţie sau calificare profesională, nu au niciun handicap şi sunt apţi de muncă. Cât timp primesc bani fără să facă nimic şi pot sta pe banii statului în faţa televizorului, a spus ministrul Lăzăroiu, aceştia nu au de ce să renunţe la dependenţa de stat.

Alţi 1,2 milioane de români trăiesc din venituri compuse 50% din ajutoare sociale şi 50% din sumele câştigate de ei. Noua lege îşi propune să-i determine pe oameni să-şi caute cu adevărat un loc de muncă, să înţeleagă că aceasta este obligaţia lor. 

Printre cele mai importante măsuri se numără înlocuirea ajutoarelor băneşti cu servicii sociale, de tipul cantinelor sau a centrelor de zi pentru copii din familii cu părinţi care lucrează. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite