Acreditarea studiilor universitare rămâne blocată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul României a aprobat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă prin care se prelungeşte cu încă trei luni interimatul membrilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în

Guvernul României a aprobat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă prin care se prelungeşte cu încă trei luni interimatul membrilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACÎS). Această decizie acoperă un vid legislativ, dar prelungeşte haosul care a cuprins evaluarea şi acreditarea academică.
De trei luni, de când Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare (CNEAA) a fost înlocuit cu ARACÎS, procedurile de evaluare şi acreditare universitară sunt blocate. Pe 20 ianuarie a.c. a expirat interimatul membrilor ARACÎS şi trebuia numiţi noi membri în agenţie, care să aibă dreptul să demareze procedurile de evaluare şi acreditare academică, întrucât membrii interimari nu au acest drept. Pentru că Legea calităţii în educaţie nu a fost promulgată şi zace în Senatul României, nu s-a putut numi componenţa ARACÎS şi s-a prelungit interimatul vechilor membri ai ARACÎS. "Procesul de acreditare şi autorizare este complet blocat în acest moment. La Ministerul Educaţiei s-au primit peste 300 de solicitări de autorizare şi acreditare pe care ei nu au cui să le trimită. Încurcătura e mare, universităţile presează, invocă termene de răspuns la solicitări, dat fiind că 15 februarie este data-limită de publicare a noilor specializări. Noi nu le primim, ARACÎS-ul nu funcţionează, ordonanţa privind asigurarea calităţii a fost prevăzută a se discuta în luna martie... Impasul e total: în opinia mea, activitatea de acreditare şi autorizare e periclitată pentru cel puţin un an de zile Ca să nu existe acest blocaj, trebuia, aşa cum am şi propus, ca instituţiile - CNEAA şi ARACÎS - să funcţioneze în paralel aproximativ un an de zile...", ne-a declarat preşedintele fostului Consiliu Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, Ioan Mihăilescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite