FOTO - VIDEO A venit bâlciu’-n sat

De când se ştiu siliştenii, în fiecare an, la începutul lui august, la ei în sat e mare bâlci, mare. Altădată, ai lu’ Moromete mergeau la bâlci ca să vada circul, să se dea în tiribombe şi să târguiască cele trebuincioase. În timp, singura legătură a rămas salba de turtă dulce înşirată pe aţă.

Chiar dacă au ajuns mai sărace în oferta de produse locale, mai piperate la preţ, mai sufocate de chinezării, bâlciurile de ţară sunt evenimente aşteptate cu entuziasm de-a lungul unui an întreg. Copiii fac din timp economii, economii cheltuite mai mult pe tiribombe şi acadele. Cei mari, spre seară, când micii sfârâie pe grătare, iar berea „se dospeşte" la rece, îmbrăcaţi în haine noi, se îndreaptă ţanţoş spre târg.

Papuci pentru vacă

Pe vârf de deal, la ieşirea spre Balaci, plouase de cu seară şi în iarba umedă roţile maşinilor, care căraseră tarabele şi mărfurile, lăsaseră urme de noroi. Aici se ţinea târgul. Matinali, vreo douăzeci de copii se zbenguiau în zig-zag prin iarba murdară scoţând exclamaţii de uimire ori de câte ori vedeau ceva ce le suscita interesul. Vata de zahăr, turta dulce sub formă de inimioară şi salbele de turtă dulce înşirate pe aţă erau singurele produse şi singurele amintiri ale târgurilor de altădată. În rest, tonete cu haine, tricouri, pantaloni, gentuţe sclipicioase de fetiţe, carpete, covrigi, hârtie igienică, săpunuri, pistoale din plastic, papuci. Toate made in China. Dar nici pentru aceste lucruri ieftine nu se găseau cumpărători, oamenii venind cu banii număraţi în buzunare.

Drumul spre casă de la bâlci este mai scurt atunci când mănânci o îngheţată

Două gospodine, aflate în primii ani ai bătrâneţii, studiau o pereche de papuci din plastic. „De unde să am, maică, 15 lei? Noi mai avem bani? Oricum îi murdăresc imediat ce merg la grajd. Unii, aşa, mai pentru vacă n-aveţi? Ziceam c-o să trăim mai bine, dar se vede că desculţi ne-am născut, desculţi am trăit, desculţi murim", spune una dintre ele dând cu amărăciune din cap. Îi aşază sfioasă jos şi cumpără unii mai butucănoşi la 5 lei perechea. Ăia mergeau la vacă.

Amintirile lui nea Lae: „cu un ou luam 10 bomboane"

În stânga aleii cu mărfuri, îngemănat cu târgul, era terenul comunal de fotbal. De distracţie şi totodată pentru a cinsti ziua de sărbătoare, echipa de fotbal locală intitulată „Moromeţii", proaspăt promovată în Divizia Onoare, juca un meci de antrenament cu o echipă locală de amatori. Aproape toţi bărbaţii prezenţi în târg făceau galerie de pe margine. Unul dintre puţinii care nu părea interesat de meci era nea Lae (Dumitru Dogaru, 78 de ani). Ţine de-o viaţă cu Rapidul şi nimic, nicio altă echipă fie ea şi locală, nu-i capta interesul. Venise înainte de prânz la bâlci pentru că, de regulă, seara nu ieşea din curte.

„De când mă ştiu, pe 8 mai şi la începutul lui august, era bâlci. Dar nu se ţinea aici, ci undeva la Şcoala de la Măgura sau lângă moară. Pe vremea aia veneau cu tiribombă învârtită cu calu', că nu era curent electric. Îngheţata se ţinea în bidoane mari de aluminiu. Nici atunci nu cumpăram mare lucru, că n-aveam bani. Cum tata n-avea de unde să-mi dea, îmi punea mama un ou în palmă.

Dă click pe imagini pentru fotogalerie!

Cu el cumpăram bomboane de ciubuc tăiate. Zece bomboane primeam pentru un ou. Cu asta terminam tot târgul, în rest mă uitam doar. Ne mai dădeam în tiribombă, ne mai agăţam de ea, ne mai lua la bătaie ăla de mâna calul cu biciul. Câteva ture tot un ou făceau. Şi bâlciurile de azi sunt frumoase, că găseşti de toate, de la îmbrăcăminte la dulciuri mai bune. Acu' nu e prea animat, că nu vine lumea, dar după-masă n-o să ai loc să te mişti."

La bâlci cu salba de gât

Spânzurate pe o stinghie sub „streaşina" tarabelor, salbele de turtă dulce râd multicolor în soarele verii. Niciun copil n-a trecut prin târgurile vechi sau prin cele de azi fără să fi cumpărat şi să fi ronţăit o astfel de salbă. Numai că, datorită preţului scăzut de vânzare şi a invaziei pieţei cu dulciuri mult mai rafinate decât banala şi îmbătrânita turtă dulce, tot mai puţini negustori fabrică şi vând astfel de produse.

Unul dintre ei este Mihai Constantin (58 de ani), din Alexandria. De 35 de ani practică această meserie, fiind prezent la toate târgurile din Teleorman şi din judeţele învecinate: Gorj, Dolj, Olt, Mehedinţi. Este dezamăgit că vânzările nu mai sunt nici pe departe ca în urmă cu câteva decenii. „Se mai vând, dar slăbuţ de tot. Pe timpul lui Ceauşescu era bine de tot. Vin în fiecare an în acest târg. Înainte eram cinci negustori care ne aşezam tarabele, acum am rămas doar eu. Nu mai rentează. Vând cu 2 lei salba, mă costă mai mult curentul şi butelia de aragaz, nu mai pun la socoteală materia primă. Sper să scot şi eu măcar 300 de lei la acest târg", spune nea Mihai. Pe taraba propriu-zisă stau rânduite ciubuce răsucite în alb şi roşu şi turtă dulce sub formă de inimioară. Copiii nu se înghesuie să cumpere.

Tiribombă cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor

Deşi tiribombele sunt mai cochete acum, mai sigure, cu viteză mai mare şi balansare pe verticală, nici aici îmbulzeala nu e mare. Copiii preferă să cumpere pistoale din plastic de 5 lei, cât costă „învârtita", pistoale pe care le au la brâu o vară întreagă, nu doar 3 minute, cât înseamnă datul în tiribombă.

Jumătate din viaţă Aurelian Gîlea (56 de ani) şi-a petrecut-o instalând, supraveghind şi dezinstalând tiribombe la târguri. Căluşeii lui au distrat zeci sau sute de mii de copii. „Am început cam din anul '85 activitatea asta de bâlcean şi-o practic şi la ora actuală. Consider că e mai bine ca în alte activităţi. Am bătut toate bâlciurile din judeţ şi din judeţele apropiate. Lumea care vine la târg este cam la fel, azi, diferenţa o face lipsa de bani. E mai săracă lumea acu'!"

Prin zonă trece admirativ şi primarul Mihai Petrescu (60 de ani). Bâlciul din comuna sa i se pare cel mai sclipitor. „În nici un an nu e mai frumos sau mai urât, dar în acest an mi se pare mai fermecător. Pe vremea cealalată nu erau maşinuţe sau paraşute din astea, venea doar o tiribombă cu lanţuri, bună ziua şi salut!"

Poză la minut: „Colorata, mâine gata!"

Fotografia de târg era o activitate dinamică şi foarte bănoasă în bâlciurile de acum câţiva zeci de ani. Explozia telefoanelor mobile cu camere foto încorporate şi aparatele foto digitale o fac, azi, anacronică. Totuşi, nea Marin Neagu (86 de ani) se încăpăţânează să-şi practice meseria de-o viaţă, venind la bâlciuri cu aceeaşi pancartă dată cu vopsea, pe care scrie cu litere de-o jumătate de metru: „Foto rapid. Neagu Marin. La minut." „Din '56 am început meseria asta, acasă, la ţară. Pe vremea aia nu aveam timp să stau de vorbă, acu' am timp, că n-am clientelă. Fiecare îşi face poze cu telefonul mobil, nu mai are nevoie de serviciile mele. Pe vremuri aveam laboratorul sus, pe maşină.

Filmam, developam filmul, le uscam, le copiam. Să mai înceapă un tânăr de 20 de ani meseria asta, azi, la ţară? Niciodată! Nu se mai poate!", spune nea Marin. După o viaţă întreagă de făcut poze, nea Marin a ieşit cu 350 de lei la pensie. Mai merge prin bâlciuri în speranţa că mai scoate un ban. Deocamdată, de dimineaţă şi până la vremea prânzului nu făcuse nicio fotografie. În faţa pancartei cu poze „la minut" un căluţ de ipsos aştepta trist să mai fie fotografiat cu un copil călare. „Să zic că fac cinci-şase poze până seara. Am scos bani buni din meseria asta, am apucat să-i pun deoparte şi-au plecat pe altă parte", spune cu ciudă nea Marin.

Concluzie din Poiana lu' Iocan: „Azi lumea e mai fiţoasă"

Cum era zi de sărbătoare şi zi de târg, la cârciuma lui Bucureşteanu nu se iviseră prea mulţi muşterii. Clienţii fideli, fie dădeau zor cu lucrul, ca apoi să se primenească pentru târg, fie preferau să se abţină până spre seară, pentru a mânca un mic şi-a bea o bere mai cu poftă. Cârciumarul Cristian Boţoghină (43 de ani), zis al lu' Bucureşteanu, îşi aminteşte de bâlciurile din anii '80, pe când avea 12-13 ani. „Nu era mare diferenţă faţă de ce e acum. Îngheţata era la canistră, lua ăla cu lingura, o pleznea pe cornet şi lua 2-3 lei pe ea.

În ziua bâlciului, în cârciuma lui Bucureşteanu’ intră puţini clienţi

Tiribombe erau şi atunci, căluţi, puşcoci d-ăla să tragi la ţintă cu cadouri, papagal, circ. Venea unul cu o falcă de bou şi una de om. Lumea s-a mai schimbat un pic, a mai evoluat. E mai fiţoasă acum. Vin unii să-şi arate ţoala, Mercedes-ul, BMW-ul, să-şi arate gagicile. Noi ne duceam şi desculţi la târg, acuma copiii nu pleacă decât cu adidadşi de firmă."

Bere după pepene

Cei câţiva prezenţi aprobă zâmbind a aducere aminte. „Bă, diferenţa era că atunci furam ouăle din cuibar şi mă duceam să mă dau în tiribomba aia cu lanţuri. După ce coboram din ea, juma' de oră vedeam pământul într-o dungă. Şi nu e nicio diferenţă, dacă mă gândesc că, şi atunci şi-acu', eram atât de sărac că tăiam un pepene şi-l mâncam cu mămăligă", dă din cap a tristeţe Alexandru Ciobanu (40 de ani), zis Ciocoiu.

Unul din stânga sa îl ia în râs: „Aha, şi mai beai şi-o bere dup-aia şi să vezi drumuri prin porumb!" „Da, mă, păi asta spun şi eu, că e mai multă drojbeală acuma, se bea mai mult. Când eram eu copil nu erau tarabe cu mici, venea lumea c-o roşie, cu castraveţi, cu usturoi, cu-n pepene. Acum sunt mai multe chinezării, e târgul plin de bermude şi de tricouri", afirmă al lu' Bucureşteanu. „Bă, eu o dau dracu' dă treabă. Măcar azi să mănânc şi eu un mic şi să beau o bere!", râde Ciocoiu şi se ridică de pe băncuţă. Ca la un semnal toţi se împrăştie pe la casele lor, urmând ca seara să se întâlnească la bâlci."